Ce program vor avea mall-urile de 1 mai și de Paște. Programul de funcționare în zilele de 1, 2 și 3 mai

de: Cojocaru Cristian
30 04. 2021

Sărbătorile Pascale din acest an se vor desfășura cu anumite restricții, în contextul pandemiei de COVID-19. Este al doilea an în care sărbătorim Paștele diferit, din cauza coronavirusului. Deoarece mai sunt câteva zile până la Paște, marile centre comerciale au anunțat programul după care vor funcționa. Iată ce program vor avea mall-urile de 1 mai și de Paște.

Programul de funcționare al mall-urilor de 1 mai și de Paște

Majoritatea lanțurilor de magazine au anunțat deja până la ora actuală, care este programul în funcție de care vor activa acestea în perioada următoare. Sunt și centre comerciale care vor fi deschise pe 1 și pe 3 mai și cu câteva excepții, unele vor fi deschise și în prima zi de Paște, duminică, 2 mai 2021.

Potrivit radioimpuls.ro, toate mall-urile de la noi din țară vor fi închise în prima zi de Paște, care va fi duminică, 2 mai 2021. În schimb acestea vor fi deschise sâmbătă, 1 mai 2021 în funcție de orașul în care se află și de rata de incidență a orașului respectiv.

Programul mall-urilor de 1 mai și de Paște

Iată care este programul după care vor funcționa cele mai renumite mall-uri din capitală, de 1 mai și de Paște:

Programul mall-urilor de 1 mai și de Paște: Plaza România

  • vineri, pe data de 30 aprilie 2021 : Plaza se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 20:00
  • sâmbătă, pe data de 1 mai 2021 : Plaza se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 18:00
  • duminică, pe data de 2 mai 2021 : Plaza va fi închis
  • luni, pe data de 3 mai 2021 :  Plaza se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 21:00.

Programul mall-urilor de 1 mai și de Paște: AFI Palace Cotroceni

  • în perioada 26-30 aprilie 2021, de luni până vineri –  AFI Palace Cotroceni va deschide la ora 09:00 și va închide la ora 20:00
  • sâmbătă, pe data de 1 mai 2021 : AFI Palace Cotroceni se va deschide la ora 09:00 și va închide la ora 18:00
  • duminică, pe data de 2 mai 2021 : AFI Palace Cotroceni va fi închis
  • luni, pe data de 3 mai 2021 : AFI Palace Cotroceni se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 21:00.

Programul mall-urilor de 1 mai și de Paște: Promenada Floreasca

  • în perioada 26-29 aprilie 2021, de luni până vineri –  Promenada Floreasca va deschide la ora 09:00 și va închide la ora 21:00
  • vineri, pe data de 30 aprilie 2021 : Promenada Floreasca se va deschide la ora 09:00 și va închide la ora 20:00
  • sâmbătă, pe data de 1 mai 2021 :  Promenada Floreasca se va deschide la ora 09:00 și va închide la ora 18:00
  • duminică, pe data de 2 mai 2021 :  Promenada Floreasca va fi închis
  • luni, pe data de 3 mai 2021 :  Promenada Floreasca se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 21:00.

Programul mall-urilor de 1 mai și de Paște: Mega Mall

  • vineri, pe data de 30 aprilie 2021 :  Mega Mall se va deschide la ora 09:00 și va închide la ora 20:00
  • sâmbătă, pe data de 1 mai 2021 :  Mega Mall se va deschide la ora 09:00 și va închide la ora 18:00
  • duminică, pe data de 2 mai 2021 : Mega Mall va fi închis
  • luni, pe data de 3 mai 2021 : Mega Mall se va deschide la ora 09:00 și va închide la ora 21:00.

Programul mall-urilor de 1 mai și de Paște: București Mall

  • vineri, pe data de 30 aprilie 2021 : București Mall se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 20:00
  • sâmbătă, pe data de 1 mai 2021 : București Mall se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 18:00
  • duminică, pe data de 2 mai 2021 : București Mall va fi închis
  • luni, pe data de 3 mai 2021 :  București Mall se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 21:00.

Programul mall-urilor de 1 mai și de Paște: Sun Plaza

  • vineri, pe data de 30 aprilie 2021 : Sun Plaza se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 20:00
  • sâmbătă, pe data de 1 mai 2021 :  Sun Plaza se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 18:00
  • duminică, pe data de 2 mai 2021 : Sun Plaza va fi închis
  • luni, pe data de 3 mai 2021 :  Sun Plaza se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 21:00.

Programul mall-urilor de 1 mai și de Paște: Park Lake

  • în perioada 26-29 aprilie 2021, de luni până vineri –  Park Lake va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 21:00
  • vineri, pe data de 30 aprilie 2021 : Park Lake se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 20:00
  • sâmbătă, pe data de 1 mai 2021 :  Park Lake se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 18:00
  • duminică, pe data de 2 mai 2021 : Park Lake va fi închis
  • luni, pe data de 3 mai 2021 :  Park Lake se va deschide la ora 10:00 și va închide la ora 20:00.