Meghan Markle și Prințul Harry au probleme cu Poliția din Statele Unite ale Americii. Deși ducii au sperat la liniște mutându-se din Casa Regală a Marii Britanii, lucrurile nu au fost așa cum le-au prevăzut. Ce se întâmplă în familia acestora și de câte ori au venit oamenii legii acasă la ei?
Poliția a fost chemată la locuința ducilor de Sussex de nouă ori pe parcursul a nouă luni. Concret, s-a solicitat ajutorul oamenilor legii încă de când cuplul s-a mutat în Los Angeles, arată datele oficiale care au fost publicate în cursul zilei de joi, citate de DPA și Agerpres.
Biroul șerifului din comitatul Santa Barbara a răspuns la apeluri listate ca solicitări telefonice, activări ale sistemului de alarmă și încălcare a proprietății după ce Meghan Markle și Prințul Harry s-au mutat în noua lor locuință în iulie anul trecut.
Datele obținute în baza legii care prevede libertatea informațiilor de către agenția de știri Press Association au fost publicate după ce ducii și-au exprimat temerile cu privire la securitatea lor în interviul acordat presei americane.
Oamenii legii au fost astfel chemați la reședința soților din Montecito, Los Angeles, de patru ori. Amintim că aceștia au locuit acolo o scurtă vreme, după plecarea din Canada. Unul din apeluri e listat ca o solicitare telefonică, iar celelalte sunt listate drept „activări ale sistemului de alarmă”.
Toate au avut loc în primele ore ale dimineții. Una din solicitări e listată drept „incident cu prioritate”, o alarmă care a avut loc în luna noiembrie 2020. Adjuncții șerifului au fost chemați la locuința Prințului la orele 16:13 în ajunul Crăciunului după ce un bărbat ar fi pătruns ilegal pe proprietate. Cel mai recent a fost pe data de 16 februarie 2021 la orele 02:21 dimineața, listat ca fiind o activare a sistemului de alarmă.
Reprezentanții cuplului regal al refuzat să comenteze, iar o purtătoare de cuvânt din cadrul biroului șerifului din Santa Barbara a refuzat de asemenea să ofere detalii despre apeluri. Meghan Markle a declarat că a trimis scrisori către familia regală britanică cu rugămintea de a nu li se retrage serviciul de pază pentru că sunt amenințați cu moartea.
“Această serie le va oferi comunităţilor din întreaga lume o perspectivă către poveştile emoţionante şi înălţătoare ale acestor concurenţi pe drumul lor către Olanda anul viitor”, a declarat prinţul Harry într-un comunicat.