Ce preț are un litru de benzină premium la pompă. E mai ieftin să te plimbi cu trotineta acum

de: Năstase Mirabela
07 03. 2022

Ce preț are un litru de benzină premium la pompă. Prețul a înregistrat majorări, iar această creştere a preţurilor vine în contextul în care azi barilul de petrol se duce spre nivelul de 130 de dolari. De asemenea, gazul natural a deschis şedinţa de tranzacţionare pentru marți la nivelul de 288 euro pe MWh, fapt care ce înseamnă aproximativ 3.500 de dolari pe mia de metri cubi.

Ce preț are un litru de benzină premium la pompă

Acum, prețul unui litru de benzină premium la pompă a trecut luni pragul de 8 lei, după cum au indicat datele centralizate de platforma Gazonline.ro, dar şi cele de pe Monitorul preţurilor, aplicaţie a Consiliului Concurenţei.

Spre exemplu, un litru de benzină premium la staţia Rompetrol Otopeni costă azi 8,08 lei, în timp ce benzina standard indica un preţ de 7,45 lei pe litru. Creşterea preţurilor a venit în contextul în care azi barilul de petrol se duce spre nivelul de 130 de dolari. Totodată, gazul natural a deschis şedinţa de tranzacţionare pentru marți la nivelul de 288 euro pe MWh, fapt care înseamnă aproximativ 3.500 de dolari pe mia de metri cubi.

FMI – Fondul Monetar Internațional – a tras un semnal de alarmă din cauza războiului din Ucraina. Specialiștii au avertizat că criza economică va avea un impact major şi asupra României.

„Sancţiunile impuse Rusiei vor avea un impact substanţial asupra economiei mondiale şi a pieţelor financiare, cu efecte colaterale asupra altor ţări”, a anunţă Fondul Monetar Internaţional.

„Escaladarea conflictului şi a sancţiunilor ar avea consecinţe devastatoare”, a atras atenţia Fondul Monetar Internaţional.

Amintim că Statele Unite, Uniunea Europeană, Grupul G7 şi numeroase ţări au impus sancţiuni masive asupra Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina.

Ce a avertizat FMI

De asemenea, războiul din Ucraina a dus deja la creșterea preţurilor la energie şi la cereale şi a trimis peste un milion de refugiaţi în ţările vecine, în vreme ce a declanşat sancţiuni fără precedent asupra Rusiei, indica un comunicat al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

„Deşi situaţia rămâne extrem de fluidă şi perspectivele sunt de incerte, consecinţele economice sunt deja extrem de serioase”, potrivit comunicatului dat publicităţii sâmbătă, după ce Board-ul Fondului Monetar Internaţional condusă de directorul general Kristalina Georgieva.

„Războiul şi sancţiunile asociate vor avea de asemenea un impact sever asupra economiei mondiale”, a avertizat FMI.

Sancţiunile dure impuse Rusiei de SUA, ţările europene, dar şi alte state vor avea de asemenea „un impact substanţial asupra economiei globale şi pieţelor financiare, cu efecte negative majore către alte ţări”, a avertizat FMI.