Scandalul în urmă căruia Daniela Crudu a fost snopită în bătaie de iubitul croat, este departe de a se fi stins, mai ales că apar noi amănunte picante legate de incidentul de duminică dimineață.
Potrivit Spynews.ro, se pare că Seco Dubravko, bărbatul care s-a iubit cu Daniela Crudu până în dimineața zilei de 9 feruarie, ar fi încercat să-i ducă de nas pe anchetatorii români. Surse judiciare anunță că polițiștii au intervenit după apelul la 112 al vedetei, găsind-o pe aceasta în fața blocului, plină de sânge și desculță. Bruneta le-a spus anchetatorilor că a fost bătută de prietenul ei care, mai mult decât atât, îi confiscase și telefonul. Prin urmare, unul dintre polițiști a sunat pe telefonul mobil al Danielei Crudu, oar Seco ar fi răspuns din senin, ca și când totul ar fi fost normal.
Deși agentul i-a cerut croatului să înapoieze telefonul mobil, acesta a refuzat în mod categoric, transmițându-i că în el se află imagini cu caracter intim, motiv pentru care nu trebuie să ajungă în mâna unor persoanelor străine. Mai mult decât atât, croatul a refuzat să-i însoțească pe oamenii legii la secție, promițând că va veni, uletrior, însoțit de avocatul său. Dar lucrul acesta nu s-a mai întâmplat, însă niciodată. În acest sens, procurorul de caz ar fi vrut să-l citeze oficial, dar ar fi renunțat după ce victima lui Dubravko a repetat că nu vrea să depună plângere, fapt ce ar fi transformat interogatoriul într-o muncă inutilă.
Daniela Crudu a ajuns duminică dimineața la spital, de urgență, după ce a fost bătută crunt. Cruduța s-a ales cu nasul spart, dar și cu alte răni la nivelul feței. În prezent, bruneta se află în apartamentul tatălui ei, unde se bucură de îngrijirile acestuia.