Ce porecle a avut David Popovici de-a lungul timpului. Performanțele reușite de înotătorul român la Campionatele Mondiale de natație l-au propulsat în atenția lumii întregi. Adolescentul de 17 ani a devenit dublu campion mondial la seniori după ce s-a impus în probele de 100 și 200 metri liber. Ca orice mare sportiv, nici David Popovici nu poate fi scutit de atribuirea unor porecle, dintre care una e cea pe care o preferă la ora actuală.
Ce porecle a avut David Popovici de-a lungul timpului. La 17 ani, înotătorul român a devenit un star al natației mondiale după ce a cucerit două titluri mondiale în probele de 100 și 200 de metri liber. Spre surprinderea multora, David a declarat că nu s-a pregătit foarte mult pentru Campionatele Mondiale, astfel că rezultatele l-au surprins chiar și pe el.
„Sincer, m-am bucurat că s-a terminat. Am terminat concursul cu stil. Ce pot să spun este că mă bucur că lumea m-a urmărit. Sper că milioane de români m-au susținut și sper că v-am făcut pe toți mândri.
Urmează un sezon competițional încărcat, dar pe care abia îl aștept. Apoi, urmează puțină pauză, reveneală să spun așa și voi reflecta la ce s-a întâmplat.
Nu a fost un concurs la care m-am pregătit foarte tare, asta mă face și mai optimist. Aș minți dacă aș spune că nu am fost într-o formă bună. Am fost într-o formă bună, doar că nu știam. Este un lucru bun că mă pot surprinde în continuare”, a spus Popovici la TVR, la finalul cursei de miercuri seară.
Lui David Popovici i-au fost puse o serie de porecle de-a lungul timpului. Dacă acum, întreg mapamondul se referă la el cu „Regele David”, puștiul-minune al natației noastre a avut si alte supranume, încă din copilărie. În anii de debut în sportul care l-a consacrat, i se spunea „Zânul”, datorită faptului că avea părul lung. Tot de lungimea părului se leagă și o altă poreclă, „Big Kahuna” (n.r. – marele șaman, în hawaiiană).
„Aşa mi se spune. A început să-mi spună un coleg de la bazin când eram mic. Aveam părul lung. Şi Kahuna înseamna în Hawai vrăjitor şi i s-a părut lui că mi se potriveşte. Și așa mi-a rămas”, a explicat campionul-vrăjitor, la un moment dat.
Printre colegii de școală și de înot, David Popovici a mai fost cunoscut și ca „Magicianul”, pentru că făcea trucuri cu cărți de joc sau „Delfinul”, pentru modul în care scuipă apă după fiecare cursă. Acum, însă, David Popovici s-a ales cu supranumele de „Racheta României”. Dublul campion mondial a explicat și cum s-a pricopsit cu aceasta.
„Cred că a venit de la unchiul meu. El îmi mai mai spunea „Romanian Missile” (n.r – Racheta României). Îmi place porecla, mai ales dacă ea reușește să inspire lumea. Mă flatează această poreclă. Popovici e un puști care înoată repede. Un tip banal care e capabil să facă lucruri extraordinare, alături de oamenii extraordinari pe care îi are în spate”, a spus David Popovici la TVR.
David Popovici folosește, în schimb, pe Instagram, numele de utilizator chlorinedaddy, ceea ce ar însemna „tăticul clorului”. Dar, „Chlorine” e și numele unei piese a trupei americane Twenty One Pilots, însă nu e clar dacă David e fanul acestei formații.