Ioana Ginghină (42 de ani), prezență strălucitoare la petrecerea de lansare a revistei „A-List”. Divorțul de anul trecut de tatăl copilului ei a rămas în urmă. Acum, actrița se concentrează pe carieră, pe fetița ei și pe noua ei iubire.
Premiile Gopo bat la ușă, astfel că toată lumea vrea să știe cu cine are de gând să vină. Actrița nu a scăpat de asaltul de întrebări al reporterilor de la Click, astfel că nu a scăpat și a făcut unele dezvăluiri.
„Mi-am luat rochie, dar nu știu cu cine voi veni, îți spun sincer, pentru că vor fi foarte mulți actori și nu e așa spectaculos pentru cineva care nu e obișnuit cu lumea aceasta„, a spus Ioana. Actrița e pur și simplu înfloritoare.
Proiectele artistice o țin ocupată tot timpul. Peste mai puțin de o lună, va aniversa opt ani de școala Mini Art Show, unde a început un nou modul, la teatru repetă pentru „Lampa lui Aladin”, unde o joacă pe mama lui Jasmine. „O joc pe mama lui Jasmine. Am o vârstă, nu pot să fiu chiar Jasmine. Fata care o joacă are 20 de ani”, a spus Ioana.
Fără să fie generoasă cu detaliile, dar nici zgârcită cu ele, Ioana le-a spus fanilor ei că trăiește o relație foarte frumoasă, că sunt de câteva luni împreună și că noul ei iubit e cu câțiva ani mai mic decât ea. „Contează că ne înțelegem”, a comentat.
Cei doi s-au cunoscut la o petrecere privată pentru copii, unde ea venise ca să se ocupe cu distracția celor de acolo, iar restul sunt doar detalii. A învățat să aprecieze fiecare moment și să trăiască în prezent, fărăsă se agațe de trecut sau să-și facă iluzii pentru viitor. Să nu ai așteptări este, poate, indiciul cel mai puternic al maturității.
„Eu mă simt bine pentru că îmi doream o relație, eram pregătită pentru asta. Am avut o perioadă în care am încercat să stau eu cu mine, să mă gândesc, să văd ce a fost bine și ce a fost rău, să văd ce mai era de corectat și acum eram pregătită ca să apară cineva în viața mea. nu am nicio așteptare, nu pot să zic că va fi wow sau nu. Eu mă bucur pentru fiecare moment, este foarte bine cum este acum”, a spus Ioana Ginghină pentru Click.