Răzvan Oprea nu poate trăi fără actorie sau regie, profesii care se întrepătrund și care îi plac atât de mult, încât nu simte că muncește. Cunoscut din spectacolele de la TNB, unde este angajat, dar și din seriale TV precum Atletico Textila sau Clanul, Răzvan face un rol de excepție și în serialul Groapa, difuzat pe platforma Voyo.ro, unde îl interpretează pe Beni, locotenentul, șoferul și prietenul lui Franco. În timpul liber, actorul este pasionat de echitație, pe care ar putea oricând să o transforme în job, după cum ne-a mărturisit în interviul exclusiv acordat pentru Playtech Știri.
Răzvan Oprea recunoaște că actoria este o meserie care i-a adus multe satisfacții, dar și suferințe. Din această cauză, actorul nu își dorește ca vreunul dintre cei doi copii să îi calce pe urme.
De-a lungul carierei, ai avut vreun moment în care te-ai supărat foarte tare că ai pierdut sau că ți s-a furat un rol? Te-ai gândit să renunți, să te reorientezi spre un alt domeniu?
Da, am avut mai multe momente din astea. Cred că am 2-3 pe zi. Nu, glumesc! Dar, pe de altă parte eu am și altă profesie. Sunt regizor și mai fac și asta și fac spectacole. Am și o mică companie de teatru privat, deci tot în domeniu. Iar dacă aș face cu totul altceva, eu sunt sportiv, sar cu calul la obstacole, fac de foarte mulți ani și dacă mi-aș schimba oricând profesia, aș schimba-o numai cu asta de cavaler profesionist. Aș pregăti cai de competiție.
E bine să ai o plasă de siguranță.
Am, oricând s-ar alege praful de asta complet, aș pleca într-o țară unde se plătește bine un călăreț și cred că m-aș descurca la un club de echitație.
Este vreunul dintre copii tentat de actorie? Cum li se pare faptul că tatăl lor apare la TV, joacă la teatru?
Amândoi copiii sunt talentați, dar nu mi-aș dori să facă asta. Fetița are 10 ani, băiatul 4 ani și jumătate, dar nu mi-aș dori. Este o meserie cu foarte multă duritate. Suferi mult în meseria asta, indiferent că ești mare actor sau no name. Suferi.
Știu asta pentru că – nu că aș fi eu mare actor, dar știu pentru că am prieteni mari actori și știu ce înseamnă această meserie. Știu că trec eu de 20 și ceva de ani prin ea și știu cum este. Este o profesie foarte grea. Lumea – civilii, cum le spunem noi, au senzația că e simplu, dar nu deloc simplu.
De ce ai ales-o totuși?
O iubesc, nu pot să trăiesc fără asta. Fără actorie sau fără regie eu nu pot trăi, fără lumea asta, fără să recompun lumea nu pot să trăiesc.
Video: Daniel Bălan