31 ian. 2022 | 09:22

Ce nu are voie să facă Kate Middleton până în ora 18:00. Sigur nu te gândeai la asta

Știri generale
Ce nu are voie să facă Kate Middleton până în ora 18:00. Sigur nu te gândeai la asta

Pe lângă numeroasele privilegii pe care le au, membrii casei regale trebuie să respecte și o sumedelie de restricții. Când a devenit ducesă, Kate Middleton a fost nevoită să învețe regulile stricte de protocol, care nu sunt deloc puține. Unele sunt chiar neobișnuite, cum ar fi faptul că „strălucirea“ este permisă doar seara. Mai multe detalii, în continuare.

Ce nu are voie să facă Kate Middleton până în ora 18:00

Membrii familiei regale a Marii Britanii au avut de învățat o mulțime de lucruri, unele dintre ele chiar ciudate am putea spune, de la trecerea prin pregătirea specifică pentru răpire (Da, ați citit bine! Chiar se face antrenament pentru astfel de situații) și până la modul considerat corect în care trebuie să coboare de pe scară.

Înainte de a deveni soția Printului William, Kate Middleton a avut la rândul ei numeroase lecții de învățat. Cele mai multe dintre reguli au legătură cu ținutele pe care trebuie să le poarte membrii casei regale, de la purtarea ciorapilor și până la evitarea jeanșilor în aparițiile oficiale. Un alt exemplu ar fi interzicerea treningurilor.

De curând s-a mai aflat o regulă interesantă, și anume tot cu privire la ținuta doamnelor din familia regală britanică. Vă vine să credeți sau nu, purtarea diamantelor este strict prevăzută în protocol, în cea mai mare parte a zilei fiind interzisă.

Citește și: Câți bani costă rochia pe care Kate Middleton a purtat-o la apariția publică de ieri. Prețul te va uimi

Sigur nu te gândeai la asta

Astfel, femeile din casa regală nu au voie să poarte diamante în timpul zilei, potrivit expertei în etichetă regală Myka Meier.

„Celelalte bijuterii pot fi purtate înainte de ora 6 P.M. Înainte de 6 P.M., puteți vedea accesorii metalice, pietre prețioase, perle, safire. Seara ies la iveală diamantele și asta pentru a nu fi foarte stridente în timpul aparițiilor publice“, a explicat Meier pentru revista Marie Claire.

În ciuda rangului pe care îl are, ducesa de Cambridge obișnuiește să poarte aceeași ținută de mai multe ori, făcând la fel și cu bijuteriile.

Preferații ei sunt cerceii cu perle, cu toartă din aur alb și cu o perlă simplă, discretă. Această pereche îmbină într-un mod plăcut stilul clasic cu cel contemporan, iar soția Prințului William i-a purtat atât la ținute de zi, cât și la evenimente oficiale.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Ultimele mesaje trimise de pe front de soldații ruși. „E un munte de cadavre”. Mărturii cutremurătoare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Cel mai dement scenariu despre Biden: Mort din 2019, înlocuit de un actor sau robot
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mireasa sezon 10. Mesajul Laurei și al lui Mihai după ce au câștigat Marele Premiu. Ce au transmis cei doi
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro