Îndrăgitul actor Gabriel Coveșeanu are doi băieți, de 7 și 13 ani, de care este tare mândru. Chiar dacă se află încă la o vârstă destul de fragedă, fiul cel mare al prezentatorului știe exact ceea ce vrea să facă în viață. Și-a ales deja meseria și este hotărât să își urmeze drumul.
Cove a dezvăluit, în exclusivitate pentru revista Ego, care este cea mai mare temere a sa legată de copii.
Gabriel Coveșanu este unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori din România. După o colaborare care s-a întins pe mulți ani cu PRO TV, unde a prezentat, alături de Adela Popescu, emisiunea matinală „Vorbește lumea”, Cove a plecat la Prima TV, post unde prezintă, împreună cu Dian Bart, emisiunea de prime-time „Falsh Monden”.
Chiar dacă mulți îl știu de pe micul ecran, Gabriel Coveșanu este de meserie actor. În 1997, pe când avea 22 de ani, el a absolvit Academia de Teatru și Film „I.L.Caragiale” și imediat după s-a alăturat echipei teatrului pentru copii, iar de câțiva ani este directorul Teatrului „Ion Creangă”.
După o perioadă destul de mare în care teatrele și sălile de spectacole au stat mai mult închise din cauza pandemiei, Cove simte din nou gustul actului artistic jucat pe scenă, în fața publicului, ceea ce îl face nespus de fericit.
„Este, într-adevăr, pentru noi o mare bucurie faptul că putem să jucăm cu sala plină. Avem în lucru câteva spectacole, dar îi așteptăm pe micii noștri spectatori în număr cât mai mare. La spectacolele noastre, o mare parte dintre ele, copiii erau implicați, erau urcați pe scenă.
Iată însă că, odată cu ridicarea restricțiilor, ușor-ușor putem să revenim la ce a fost. Și să nu mai păstrăm acea distanță, copilul să stea cumințel și nemișcat pe scaun și doar să urmărească spectacolul. Acum poate să facă parte din spectacol, lucru care îi bucură nespus pe cei mici”, a povestit bucuros Gabriel Coveșeanu pentru EGO.ro.
La spectacolele sale, participă câteodată și cei doi băieți ai lui. Iar unul dintre ei parere să fi prins gustul actoriei, însă el nu își dorește să practice această meserie aici, în România, ci peste hotare.
„Băiatul cel mare, Bogdan, tocmai ce a împlinit 13 ani. Și cumva el a ieșit din sfera asta a teatrului pentru copii, nu se mai consideră neapărat copil, suntem așa în zona preadolescentină. Dar mai nou mi-a mărturisit că își dorește să devină actor de talie internațională. Nu vrea totuși un actor aici, în România, el vrea undeva în lumea largă.
Eu îl voi susține în tot ce va dori el să facă. Deocamdată, e un copil și își poate permite să viseze cât mai mult și e bine să viseze cât mai mult. Cel mic, în schimb, face tot felul de măscări, dar nu vrea să le facă într-un grup organizat”, ne-a mai povestit actorul Gabriel Coveșeanu.
Fiul cel mare al lui Cove este și cel care îi dă actorului cele mai puternice emoții. Și nu pentru că ar face cine știe ce năzbâtii, ci pentru că se apropie de vârsta în care prioritățile lui nu vor mai coincide cu cele ale familiei.
„Nu suntem încă la faza de adolescență. Mi-e teamă de ea. Încă suntem așa, în faza în care mai negociem cu vacanțele. Mi-a spus că și anul acesta o să vină cu noi, în vacanța de vară, undeva, la mare. S-ar putea să fie ultimul an”, a mai declarat Gabriel Coveșeanu pentru EGO.ro.