Kate Middleton are o siluetă de invidiat, fiind admirată în întreaga lume pentru felul în care arată. Viitoarea regină acordă o deosebită atenție alimentelor pe care le consumă, având o viață activă. Soția Prințului William este preocupată de aspectul ei fizic, fapt pentru care este atentă la ce mănâncă. La fel ca noi toți, însă, are și o plăcere nevinovată. Ce se află în meniul ei zilnic descoperi în rândurile de mai jos.
Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, are un program destul de încărcat pe timpul zilei, însă își respectă mereu rutina alimentară, având obiceiuri sănătoase și echilibrate. Fiind una dintre cele mai populare și admirate femei din lume, mulți au fost curioși să afle ce mânâncă aceasta, care este secretul ei pentru a se menține în formă.
Secretele sale sunt, de altfel, cele mai căutate de pe Google, din familia regală, care are aproximativ 55.000 de căutări pe an. Alegerile alimentare ale soției Prințului William au generat de şapte ori mai multe căutări pe Google decât toate dietele regale la un loc.
Kate Middleton își începe ziua cu un mic dejul sățios, care îi conferă energie pe parcursul zilei. De cele mai multe ori, aceasta optează pentru fulgi de ovăz, bogați în proteine, fibre şi carbohidraţi cu ardere lentă. Ovăzul este consumat și pentru proprietățile sale de a scădea nivelul de colesterol „rău“, promovând, totodată, sănătatea intestinală.
Pe lângă ovăz, viitoarea regină obișnuiește să consume smoothie-uri de casă, preferatul ei fiind cel din spanac, kale, spirulină şi alge.
Citește și: Ce nu are voie să facă Kate Middleton până în ora 18:00. Sigur nu te gândeai la asta
Kate consumă alimente bogate în antioxidanţi chiar și la prânz, asigurându-se că introduce în meniul ei zilnic o mulțime de ingrediente crude.
La masa de prânz, ea optează, de cele mai multe ori, pentru o salată din pepene verde, avocado, ceapă, castraveţi şi brânză feta. Atunci când nu găsește, însă, pepeni suculenți pe piață, ducesa preferă kebab-urile de legume şi curry.
Soția Prințului William nu se dă în lături nici de la micile gustări, aceasta consumând, între prânz și cină, fructe crude, goji sau floricele de porumb. Plăcerea ei „nevinovată“ e reprezintă… măslinele!
„Obişnuiesc să mănânc multe măsline. Din copilărie fac asta“, îi spunea Kate unui pacient, în timpul vizitei sale din 2018 de la Spitalul Great Ormond Street, din Londra.
Desertul favorit al ducesei este budinca Toffee – un desert clasic englezesc care conţine un pandişpan făcut din curmale tocate şi este acoperit cu un sos dulce de caramel, după cum a dezvăluit Darren McGrady, fostul bucătar al familiei regale.