Unul dintre cele mai comune vise ale oamenilor este acela în care cad în vis sau pășesc în gol. Astăzi vom lămuri, cu ajutorul unui somnolog, ce înseamnă să cazi în vis. La nivel fizic şi psihic se petrec anumite lucruri pe care oamenii nu le știu.
Mulți oameni visează că amețesc în somn sau cad, unii chiar că pășesc în gol sau se împiedică, reușind să tresare în somn sau chiar să se trezească. Somnologul Michael Breus explică detaliat ce anume se întâmplă în corpul unui om în aceste momente.
Ei bine, în timpul acestui fel de vis, corpul şi subconştientul intră într-un fel de şoc ce generează convulsii. Nu trebuie să intri în panică dacă ai corpul cuprins de spasme involuntare în somn (ele pot apărea la nivelul brațelor, picioarelor sau chiar în tot corpul, simultan). Nu e motiv de îngrijorare deoarece nu reprezintă un pericol pentru sănătatea ta.
Cercetătorii încă nu au o certitudine și nu pot răspunde 100% sigur de ce oamenii cad în vise. Dar au câteva teorii pe care le expun cu noi: Principala teorie este că sistemul nervos face bruc trecerea spre starea de repaus“, spune Michael Breus.
O altă teorie este aceasta: creierul adoarme înaintea corpului și ar ”citi și înțelege” greșit relaxarea mușchilor. Adica mișcările de relaxare sunt interpretate de creier ca cele ale unei căderi în gol. Oamenii visează așa când duc lipsă de multe ore de somn.
„Am întâlnit această problemă de somn la pacienţii mei, în special la cei care suferă de privarea de somn“, spune Breus, citat de clickpentrufemei.ro. Pe scurt, cu cât dormi mai puțin, cu atât creierul tău adoarme mai repede și vei visa mai mult căderi sau chiar împiedicări, în somn.
„Visele de cădere în gol ar putea avea o legătură cu anumite stări ale sinelui celui care doarme, o legătură cu anumite momente arhaice din istoria noastră de viaţă, din viaţa intrauterină sau din cea a primelor luni de viaţă, cele care ar ţine de diverse frici sau anxietăţi primare, care ar tine de anumiţi indicatori, cum ar fi: mişcare-nemişcare, absenţa-prezenţa controlului, activism/motilitate/viaţă- pasivitate/constrângere/moarte, care s-ar putea activa în viaţa adultă în vise sau în reverii”, a explicat psihoterapeutul Andreea Chiţu pentru Gândul.info.