(Mai ales) dacă folosești expresia „a da sfoară în țară”, trebuie neapărat să știi care sunt originile ei. Mulți români nu cunosc rădăcinile sintagmei în cauză. Ce explicații oferă Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) în privința expresiei amintite.
Poporul român se ancorează în expresii și sintagme cu înțelesuri mai mult sau mai puțin ascunse. Așa se face că mulți conaționali apelează la astfel de sintagme pentru a transmite mai departe mesajul dorit. Una dintre ele este „a da sfoară în țară”.
„a da sfoară-n țară = expresie – a lansa un zvon, a da de știre. sursă: Argou (2007)”, se arată în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), varianta online.
Te-ar putea interesa și: De unde vine expresia „să ne întoarcem la oile noastre”. Toţi românii o folosesc fără să ştie acest detaliu
Pe vremuri, românii foloseau „șfară” în loc de „sfoară” în cadrul expresiei „a da sfoară în țară”. Asta pentru că termenul amintit se apropia mai multe de originea sintagmei, care avea și sensul de a vesti, aprinzând focuri sau de a răspândi o veste, potrivit dexonline.
Mai multe explicații privind rădăcinile expresiei „a da sfoară în țară” a oferit Stelian Dumistrăcel, în lucrarea Pînă-n pînzele albe. Expresii românești, publicată la Institutul European, în Iași, anul 2001. Originea sintagmei atât de des folosită de români este cu totul alta decât cea crezută.
Termenul „șfară” înseamnă, potrivit autorului citat, fum înecăcios, miros greu rezultat din arderea grăsimilor, iar prin extensie „coloană de fum”, cuvântul fiind înrudit cu „șfarog”, lucru uscat și întărit din pricina căldurii.
Inițial, se dădea șfară în țară aprinzându-se focuri pe locuri înalte pentru a semnaliza, ziua, prin coloane de fum, iar noaptea, prin lumina focului, pătrunderea unor năvălitori în țară, mișcarea trupelor. Cuvântul vechi, devenind de neînțeles, a fost analizat ca sfoară.
Te-ar putea interesa și: Cum a apărut expresia „în al nouălea cer”. Sensul expresiei şi legătura cu Dumnezeu
Astfel, în dicționare sunt înregistrate contexte în care răspândirea unei vești este imaginată asemenea desfășurării unui ghem de sfoară: a dat sfoară prin vecini, în sat, în mahala.
Dacă în texte mai vechi se mai păstrează un sens neutru (ca în următoarea frază dintr-o poveste a lui Ispirescu: „dete sfoară în țară că Măria Sa a mai dobîndit un fiu”), în textele în care localizarea se face prin substantivele anterior citate, variantele expresiei numesc indiscreția, limbuția.
Iar pentru Fănuș Neagu, enunțul, acomodat prin substituție, înseamnă „a lansa un zvon”: „Eu am dat sfoară-n lume că mă însor cu tine…” (Drăgaica).