25 aug. 2021 | 13:32

Ce greșeli fac românii când gătesc ouă. Nu mai proceda așa, este total eronat

Utile
Ce greșeli fac românii când gătesc ouă. Nu mai proceda așa, este total eronat
Ce greșeli fac românii când gătesc ouă.

Datorită proprietăților sale, oul este considerat vedetă în bucătărie, mai ales că el se poate găti în diverse feluri, prăjit, fiert sau amestecat cu alte alimente.

Ce greșeli fac românii când gătesc ouă

Deși gătitul ouălor este unul foarte simplu, există multe greșeli care se pot face, motiv pentru care se poate compromite rezultatul final din farfurie. Iată care sunt greșelile!

Utilizezi o tigaie de fontă pentru ouăle jumări

Deși rețeta este ușor de realizat și este ideală în diminețile aglomerate, dar greșeala pe care o poți face la acest preparat este să folosești o tigaie din fontă, care va face ca ouăle să se lipească și să se ardă, în final. Folosește, cel mai bine, o tigaie antiaderentă, cum ar fi cea din ceramică.

Lași ouăle jumări prea mult în tigaie, deși ai oprit focul

Nu uita că această căldura degajată în tigaie va continua să gătească ouăle, chiar și după ce ai oprit focul, în cazul în care le mai lași acolo. Astfel că imediat cum ai oprit aragazul trebuie să transferi ouăle într-un castron sau o farfurie. Dar dacă nu le servești imediat, le poți acoperi cu o folie de aluminiu.

Obișnuiești să gătești ouăle jumări la temperatură mare

Asta e o altă greșeală frecventă care se face. Trebuie, de fapt, să preîncălzești tigaia, apoi să setezi o temperatură medie. Așa vei putea să și controlezi viteza la care se gătesc ouăle și nici nu se vor arde.

Pui prea multe ouă în oală

Chiar dacă îți dorești să fierbi mai multe ouă, este mai bine să eviți aglomerarea lor în oala de fiert, deoarece ouăle se vor găti inegal și se vor crăpa la fiert.

Folosești lapte pentru ouăle jumări

Sunt rețete pentru ouă cu jumări care spun să adaugi și lapte, însă acesta nu numai că va diminuia gustul ouălor, dar va schimba și textura. Mai bine optează pentru rețeta clasică de ouă, sare, piper.

Amesteci ouăle jumări direct în tigaie

Sunt mulți cei care sparg ouăle direct în tigaie, după care le amestecă tot acolo cu o spatulă. Greșit! Mai bine le amesteci într-un bol, exact ca în cazul omletei, după care le adaugi în tigaia încinsă, ca să te asiguri că se prepară uniform.

Nu folosești ouă proaspete pentru poșare

Este cea mai mare greșeală pe care o poți face atunci când faci ouă poșate. Cu cât ouăle sunt mai vechi, cu atât sunt mai puțin văscoase, motiv pentru care albușul se va împrăștia în apa în care le pui la fiert.

Adaugi condimente în apă

Deoarece sarea descompune alimentele, este greșit să o pui în apă când fierbi ouăle, deoarece coaja se poate subția și crăpa. Adaugă deci sare, piper și ce condimente mai vrei doar după ce ouăle s-au gătit.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Povestea tragica a Zarazei, bruneta „de o frumusețe dumnezeiască”, ucisă de un asasin plătit de Zavaidoc
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Se schimbă harta României. UDMR a anunțat deja
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
România NU scapă de Călin Georgescu. Crin Antonescu aruncă bomba. Abia asta e periculos
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro