Ce funcţie a primit Marian Drăgulescu în Armata Română. Cu ce se ocupă acum gimnastul

de: Năstase Mirabela
02 12. 2021

Ce funcție a primit Marian Drăgulescu în Armata Română. Iată cu ce se ocupă acum cel considerat cel mai bun gimnast român al tuturor timpurilor, dar și un etalon în sportul internațional. Multiplul campion a ratat de puțin calificarea în finala de sărituri a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, angajat la CSA Steaua, a spus ce funcție ocupă în Armată, dar și ce grad are.

Ce funcţie a primit Marian Drăgulescu în Armata Română

Marian Drăgulescu a declarat că este patriot de țară, dezvăluind și gradul pe care îl are.

„Sunt patriot de țară, patriot de club, îmi place țărișoara în care am crescut, aici m-am dezvoltat, aici am reușit să evoluez, astfel încât să-i batem pe toți din lume.

Locotenent-colonel este gradul meu”, a spus Drăgulescu, într-un interviu acordat pentru Digi Sport.

Marian Drăgulescu a mai vorbit și despre singurul lucru care îl mai motivează în acest punct al carierei sale. Marian Dragulescu a spus și cu ce se va ocupa după o carieră ca sportiv.

„Pot opta și acum pentru o carieră civilă. Dar, ca angajat al MApN primești automat o funcție și un grad. Eu sunt pe funcția de sportiv. Va urma funcția de antrenor. Vrem să fim buni ambasadori ai sportului. Atunci când urci pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, local, național, european, mondial te face să fii mândru de tine, de sportul practicat”, a mai spus Drăgulescu pentru Digi Sport.

Marian Drăgulescu, o carieră impresionantă

Marian Drăgulescu este un sportiv cu o carieră impresionantă. La Campionatele Europene din 2004 a câștigat pentru medalii de aur și astfel a devenit unul dintre principalii pretendenți la medaliile olimpice la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena (Grecia). La Olimpiada de la Atena (Grecia), Marian Drăgulescu și-a ajutat echipa să câștige medalia de bronz. El a câștigat medalia de argint la sol și medalia de bronz la sărituri.

Marian Drăgulescu își anunțase retragerea din activitatea competițională în 2005, însă a revenit asupra deciziei sale participând la Campionatele Mondiale din 2005 de la Melbourne (Australia), acolo unde a câștigat medalia de aur la sărituri.

În 2012 Federația Română de Gimnastică a hotărât să nu-l includă pe lista participanților la Jocurile Olimpice de la Londra. Anul acesta, Marian Drăgulescu s-a aflat află la a cincea participare la Jocurile Olimpice. Însă el a ratat prezenţa în finală. Marian Drăgulescu are doi copii cu fosta soție, Larisa Drăgulescu.