Ce făceau Brigitte, Amalia și Ilie Năstase în trei. Soția lui Florin Pastramă a recunoscut abia acum

de: Bișinicu Andreea
03 07. 2021

Face ea ce face și mereu ajunge în centrul atenției. Recent, Brigitte Pastramă a făcut noi dezvăluiri privind tratamentele pe care le suporta din partea lui Ilie Năstase, în ultima perioadă a căsniciei lor. Ce spune fosta doamnă Năstase despre Amalia și de ce a fost dezamăgită Brigitte de fostul ei partener de viață.

Ce făceau Brigitte, Amalia și Ilie Năstase în trei

Deși au trecut ani de zile de când s-au despărțit, iar de atunci fiecare și-a refăcut viața cu un alt partener, se pare că lucrurile dintre Brigitte Pastramă și Ilie Năstase nu s-au încheiat definitiv.

Frumoasa brunetă a făcut dezvăluiri incredibile, recent, despre felul în care se comporta Nasty cu ea, în ultimii ani de mariaj. Vedeta de la Antena Stars a povestit cum prietenii fostului mare tenismen o favorizau pe Amalia, prima soție a lui Ilie Năstase, în timp ce Brigitte se simțea „batjocorită”.

„Oamenii erau răi, soțiile prietenilor lui nu mă primeau la mesele lui. O primeau pe Amalia, iar eu stăteam la altă masă cu Ilie. Ilie avea prieteni pe care Amalia i-a cunoscut de la el, iar noi nu mergeam in concedii cu ea. Nu o să vreau niciodată să mă compar cu acea individă. De aia nu l-am căutat niciodată pe Ilie după divorț.

De ce s-a simțit „batjocorită” Brigitte în căsnicia ei cu Ilie Năstase

Brigitte a fost indignată de un lucru care i s-a părut incredibil. Se pare că ea, Nasty și Amalia mergeau în concedii împreună și chiar dacă, legal vorbind în acte Brigitte era soția lui Ilie Năstase, Amalia era cea care-l însoțea la Roland Garros și stătea la masă cu prietenii lui.

Pentru că știu moral prin ce am trecut cu el.  Nimeni nu știe cât de batjocorită am fost în cei opt ani de căsnicie. Până în ultimul an în care m-am răzvrătit și am răspuns într-un fel în care mi-am făcut singura dreptate. A spus multe lucruri în presă pe care le-am ascuns, că mergeam în concedii. Eu eram soția lui și mergeam cu tot cu Amalia.

Avea o verighetă care semăna cu a noastră, avea verigheta la fel și când mergeam la Roland Garros ea mergea cu el, iar eu stăteam afară. Și toate astea le-am suportat pentru că nu am vrut să îl pierd. Și pentru că dacă Ilie i-a dat apă la moară, ne-a făcut foarte mult rău. Mergeam la Biserică și plângeam. Acum mi se rupe. Nu vreau să mă compar cu această individă.”, a declarat Brigitte Pastramă la Antena Stars.