22 iul. 2022 | 08:05

Ce diferențe sunt între demipensiune, all inclusive și ultra all inclusive. Cum alegi pachetul potrivit pentru tine

Diverse
Ce diferențe sunt între demipensiune, all inclusive și ultra all inclusive. Cum alegi pachetul potrivit pentru tine
Ce diferente sunt intre demipensiune, all inclusive si ultra all inclusive. Cum alegi pachetul potrivit pentru tine

În lunile de vară, cei mai mulți dintre români se bucură de un concediu binemeritat și optează pentru cele mai frumoase destinații turistice pentru a pleca în vacanță. Indiferent că alegi să îți petreci sejurul la tine în țară sau în străinătate, iată care este diferența dintre cele servicii de tip demipensiune, all inclusive și ultra all inclusive.

Cum alegi tipul de serviciu de masă la hotel sau pensiune

Atunci când rezervi o cameră la hotel sau pensiune, pentru a pleca în concediu alături de cei dragi, te lovești de tot felul de detalii administrative, cu care nu toată lumea este familiarizată. De exemplu, turiștii nu știu exact care este diferența dintre demipensiune, all inclusive și ultra all inclusive.

Room Only

Așa cum o spune și numele, „room only” înseamnă „doar camera” în engleză. Cu alte cuvinte, acest serviciu presupune că turiștii plătesc o sumă de bani doar pentru a dormi la o unitate de cazare.

Mic dejun

Acest serviciu de masă este, probabil, cel mai popular printre turiști, deoarece majoritatea optează pentru sejururi la hotel sau pensiune care îți oferă micul dejun inclus în preț.

Cuplurile tinere și grupurile de prieteni sunt cei care preferă acest serviciu, atunci când pleacă în vacanță, fiind dornici de a căuta experiențele culinare ale localnicilor în orașele/țările pe care le vizitează.

Demipensiune

Serviciul de tip demipensiune presupune că hotelul, pensiunea sau unitatea de cazare unde ai făcut rezervarea îți oferă două mese încluse în preț. De obicei, este vorba despre micul dejun și cină, deși anumite unități de cazare oferă micul dejun și prânzul.

De asemenea, pe diverse site-uri de rezervări, serviciul de masă Demipensiune apare sub numele de Half Board sau abreviat HB. Hotelurile din România, in special cele din zona de litoral, mai folosesc abrevierea DP.

All inclusive

Concept inventat de turci, serviciul all inclusive al unităților de cazare a devenit cel mai popular dintre toate, în ultimul deceniu. Acesta presupune că vei avea incluse, în prețul rezervării cazării, cele trei mese principale ale zilei, plus băuturi și gustări între mese.

Pe site-urile de cazare, vei găsi acest concept sub abrevierea AI. Aici poți opta, de asemenea, pentru opțiunea de All Inclusive light, în care băuturile iti vor fi oferite doar în timpul meselor.

Citește și Câți bani costă o cafea și un suc la terasele din Bulgaria. Diferențele uriașe față de România

Ultra all inclusive

Poate credeai că nu se poate mai mult, însă iată că serviciul ultra all inclusive presupune tot ce intră în categoria all inclusive plus servirea unor băuturi răcoritoare internaționale, precum Coca Cola sau băuturi spirtoase internaționale.