Ce clauză senzațională are Ianis Hagi la Rangers. Internaționalul român estte de mai multă vreme subiectul unui posibil transfer la o altă echipă de top din Europa. S-au vehiculat numele unor cluburi ca Sevilla, Lyon, Roma, Aston Villa, sau Galatasaray. Deși nu are un sezon prea grozav, mijlocașul de 23 de ani este considerat un jucător pe care antrenorul Giovanni van Bronckhorst se bazează.
Ce clauză senzațională are Ianis Hagi la Rangers. „Prințul” nu are cel mai bun sezon la campioana Scoției. Deși echipa are rezultate mulțumitoare, internaționalul român pare a nu-i fi găsit încă locul ideal în agrenajul tehnic al noului antrenor, olandezul Giovanni van Bronckhorst.
Ianis Hagi este și subiectul multor zvonuri privind un posibil transfer la o altă echipă de top din Europa. De la Sevilla, la Roma, de la Aston Villa, la Lyon și Galatasaray s-a tot vorbit despre interesul acestora pentru mijlocașul de 23 de ani. Ianis Hagi a recunoscut că cel mai mare progres, din punct de vedere fizic, l-a făcut în perioada petrecută la Fiorentina.
„În Italia, la Fiorentina, am lucrat cu specialiști spanioli. Un program care nu era bazat neapărat pe ridicat kilograme, erau doar puține exerciții în zona asta. Dar totul era centrat pe forță, lucram cu greutatea corpului că să o transform spre creșterea agilității, a puterii efective. Și am luat 5 kilograme de masă musculară în acea perioadă”, a spus Ianis Hagi pentru Playsport.
Ianis Hagi a primit, la final de an, un sfat prețios de la fostul căpitan al naționalei, Gică Popescu. Președintele de la Farul este și rudă prin alianță cu fiul „Regelui”. „Baciul” de odinioară al tricolorilor, dar și de la Barcelona, l-a sfătuit pe Ianis să mai rămână la Rangers. El a dezvăluit că românul are și o clauză de reziliere destul de importantă.
„Aş zice să rămână doi-trei ani acolo şi să devină un jucător super important pentru Rangers. Eu am stat la Eindhoven patru ani de zile, am plecat un an la Tottenham şi la 27 de ani la Barcelona.
De ce trebuie să te grăbeşti? Trebuie să te duci copt, că ăia nu te aşteaptă. La ăia mari te duci copt sau te duci acasă. Să rămână acolo, joacă, e iubit, e apreciat şi atunci când a ajuns la un nivel, să se ducă la top.
Dar eu aş mai sta în locul lui. Ianis are o clauză, nu ştiu dacă e de 17, 20, 15 (n.r. – milioane de euro), dar are o clauză, clauză care oricând orice club poate să o plătească”, a declarat Gică Popescu pentru Telekom Sport.
Gică Popescu este de părere că prețul lui Ianis Hagi va deveni mult mai mare dacă el se va „coace” la Rangers, acolo unde deja joacă de două sezoane.
Ianis dacă mai rămâne doi ani acolo, sumele pe care un club le-ar plăti pentru el vor fi mult mai mari. A lucrat mult în Italia, acolo s-a dezvoltat. Pui mâna pe el, e stâncă.
Arată bine din punct de vedere fotbalistic, şi fizic aşa ştim că e frumos, dar nu e manechin, e fotbalist. Arată fizic senzational, dar a şi lucrat enorm”, a mai spus Gică Popescu pentru sursa citată.
Ianis Hagi are o cotă de piață de 6,5 milioane de euro, conform Transfermarkt. În acest sezon, el a reușit 3 goluri și 4 pase decisive în 25 de apariții în tricoul lui Rangers.