Ce cadou a primit Ruby în avans pentru ziua ei de naștere. Nu-și poate aniversa ziua (exclusiv)
Ruby își va petrece ziua de naștere cel mai probabil pe platourile de filmare, întrucât le pregătește fanilor săi o surpriză. Dacă anul trecut, Robert a reușit să-și surprindă iubita cu un mare tort, deasupra căruia fusese adăugată o figurină care o reprezenta chiar pe ea, de data aceasta misiunea cadoului ar putea fi una mult mai dificilă.
Ce cadou a primit Ruby în avans pentru ziua ei de naștere
Iar asta pentru că Ruby nu prea pune preț pe zile de naștere sau de onomastică. De altfel, s-ar putea spune că deja și-a primit cadoul, în avans, lucrând de zor la un proiect de suflet, motiv pentru care, cel mai probabil, data de 28 ianuarie, ziua ei de naștere, o va prinde pe platourile de filmare.
„Ruby e deja total absorbită de noul proiect. Așa că, nouă, prietenilor ei apropiați, ne va fi foarte greu să-i mai distragem atenția. Dacă în anii trecuți încercam să mai organizăm ceva de ziua ei, anul acesta nu cred că vom avea această șansă. Nici Robert, iubitul ei, nu e sigur de nimic pentru ziua de vineri, atunci când Ruby a noastră va împlini 33 de ani!”, a declarat pentru impact.ro una dintre amicele cuplului Ruby-Robert.
Deși prietenii lui Ruby încearcă totuși să se pregătească pentru aniversarea vedetei, pare-se că totul s-a blocat, din cauza absenței sărbătoritei.
„Am încercat să punem ceva la punct cu Robert, să-i facem o surpriză plăcută de ziua ei, dar mă temem că tot planul nostru s-a năruit, fiindcă Ruby va fi cel mai probabil mai toată ziua pe platoul de filmare!”, a adăugat aceeași sursă.
Cum Ruby nu este genul de persoană care să le „sugereze” prietenilor buni ce cadouri și-ar dori, ei sunt nevoiți să se lase purtați de imaginație. Unde mai pui că artista îi dezarmează total atunci când le spune că pentru a o impresiona nu este nevoie să cheltuie mulți bani pe un cadou material și că unul de suflet poate conta mai mult pentru ea.
Anul trecut, iubitul ei, Robert, reușise să-și surprindă iubita cu un tort uriaș.
„Cel mai frumos tort din viața mea, nu vreau să-l mănânc niciodată. Vă mulțumesc din tot sufletul. Oficial, sunt o dulceață de ciocolată, de marțipan, bronzată. Cât de în detaliu e tot, colierul cu , cerceii, tatuajele, sânii… parcă sunt în realitate”, spunea Ruby mai mult decât fermecată de cadoul primit.
Ruby este una dintre cele mai de succes cântărețe de la noi. Ea participă adesea la diverse show-uri de televiziune, iar fanii săi pot să o vadă în curând în ipostaze inedite.