Oana Ciocan a părăsit emisiunea ,,Survivor România 2022” în ediția de ieri seară. Aceasta a fost o surpriză pentru mulți fani ai show-ului care i-au urmărit evoluția din fața micilor ecrane, dar și pentru Daniel Pavel. Prezentatorul proiectului de la Pro TV a lăudat-o la finalul consiliului. Câți bani a reușit să încaseze tânăra sportivă pentru aparițiile în emisiunea filmată în Republica Dominicană? Ea s-a recomandat tuturor ca „free lancer”. Ce sumă a reușit să strângă în timpul în care s-a aflat pe insulă?
Oana Ciocan a fost eliminată în ediția de aseară de la ,,Survivor România 2022”. Aceasta a intrat mai târziu în competiție, dar cu siguranță a reușit să facă o figură bună.
Tânăra a stat nu mai puțin de 15 săptămâni în competiție și a tras alături de colegii ei până în ultima clipă. Din păcate, strategia îi scoate afară rând pe rând din show-ul sportiv unde doar unul se va bucura de titlul de Supraviețuitor, dar și de marele premiu de 100.000 de euro.
Cu toate că a pierdut la doar câțiva pași de finală, ea revine în țară cu o sumă importantă în urmă participării la reality-show-ul difuzat de Pro TV. Ea a făcut cunoștință cu coechipierii săi pe data de 13 februarie, zi în care a venit pe insulă.
Conform informațiilor apărute în presă, aceasta a primit câte 1.000 de euro pentru fiecare săptămână stată în Republica Dominicană. Astfel, în total a primit 15.000 de euro, sumă uriașă pentru o șomeră. Pro TV a scris despre ea în descrierea sa faptul că este liber profesionist.
Cu toate că experiența sportivei s-a terminat la doar o aruncătură de băț de marea finală, Oana este mulțumită de ceea ce a reușit să demonstreze și de faptul că a ținut piept condițiilor grele de acolo și provocărilor de zi cu zi. Tânăra a subliniat la plecarea din consiliu că s-a maturizat și că a învățat multe lecții importante.
“Domnul Dan, mă doare inima. Am crezut în șansa mea până la final. Am luptat, deși mi-a fost greu uneori. Sunt atât de mândră că am ajuns până aici, pentru că eu nu mă gândeam și am ajuns, până la urmă, încât nu pot să plâng.
Pentru că sunt mândră de mine, sunt recunoscătoare, m-am maturizat și am învățat atâtea lecții încât nu aș putea să ofer nimic atât de mare la schimb”, a spus Oana Ciocan.