23 oct. 2019 | 18:31

Ce avere are Mircea Diaconu. E printre cei mai săraci candidați din cursa pentru Cotroceni

Știri generale
Ce avere are Mircea Diaconu. E printre cei mai săraci candidați din cursa pentru Cotroceni
Ce avere are Mircea Diaconu? Este printre cei mai săraci din cei care sunt în curs pentru Cotroceni

A lăsat actoria și vrea să devină prețedintele țării. Mircea Diaconu se află în cursa pentru Cotroceni și este unul dintre cei mai saraci candidați. Ce avere are fostul europarlamentar?

Ce avere are Mircea Diaconu? Se află printre cei mai săraci din cursa pentru Cotroceni

Mircea Diaconu a fost surpriza tuturor de la alegerile parlamentare. Nu mulți se așteptau ca el să se adâncească și mai mult în domeniul politic. Acesta are 69 de ani și a devenit cunoscut ca actor. Este fost europarlamentar și a intrat în politică încă din anul 1990, dar nu a activat într-un mod serios până abia în 2008, când a devenit parte a Partidului Național Liberal. În anul 2014 a fost ales ca senator de Argeș al formațiunii, mai apoi a fost membru în Cosiliul Național al Audiovizualului până în 2004, din partea PD, până în 2012.A mai urmat o perioadă de fluctuație pentru Diaconu, după care pe data de 25 august și-a anunțat candidatura la prezidențiale în fața Atenerului Român, moment în care a ajuns din ce în ce mai mult în vizorul presei.

Candidatul nu are o avere foarte mare. Acesta deține 5 terenuri intravilane de aproximativ 4.200 de metri pătrați, două case, o casă de vacanță, un apartament și un „grajd personal” de 50 mp. În declarația de avere a maitrecut și trei mașini: – Citroen Mehari fabricat în 1971, un Aro 10 din 1996 și un Smart produs în 2001. De asemenea, nu duce lipsă nici de bani din conturi, unde are aproape 120.000 de euro. Mai mult decât atât, are două pensii, una de vârstă și alta de merit, care i-au adus în total 90.000 de lei anul trecut. Ca europarlamentar câștiga 81.000 de euro, deconturi de 70.000 de euro și peste 51.000 de euro pentru cabinetul de deputat european. Ca regizor, soția sa a trecut în declarația de avere că a încasat 48.000 de lei încasați ca regizor artistic la Teatrul Nottara, plus o pensie de 5.310 de lei, conform hotnews.ro.

Ce avere are Mircea Diaconu? Se află printre cei mai săraci din cei care se află în cursa pentru Cotroceni

Ce avere are Mircea Diaconu? Se află printre cei mai săraci din cei care se află în cursa pentru Cotroceni

Ordinea de pe buletinele de vot

1. Klaus Iohannis
2. Theodor Paleologu
3. Ilie-Dan Barna
4. Hunor Kelemen
5. Vasilica-Viorica Dancilă
6. Cătălin Ivan
7. Ninel Peia
8. Sebastian Popescu
9. John Ion Banu
10. Mircea Diaconu
11. Bogdan Stanoevici
12. Ramona Bruynseels
13. Viorel Cataramă
14. Alexandru Cumpănașu

PlaySport
WOW! Nadia, Boris Becker, Ilie Năstase și Andreea Esca, dezlănțuiți într-un club din București! Cum au fost surprinși
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
Diana ȘOȘOACĂ, în ipostaze provocatoare! Imagini din tinerețe care au scăpat pe internet
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Cancan.ro
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este dublă față de ce primeau la Chefi la cuțite
Stirile PROTV
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Romania TV
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Capital.ro
Victorie ISTORICĂ pentru România. Europa a spus Da: Suntem aici pentru a sărbători
EVZ.ro
Băutura demult dispărută din România. Era cea mai populară pe vremea bunicilor
Adevarul
Mușețelul, planta desprinsă din Rai care face minuni. Era apreciată de mari oameni de știință, încă din antichitate
BZI.ro
De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit cu flori şi drapelul României. Familia vine cu explicaţii – FOTO
Spynews.ro
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Imagini halucinante. O femeie și-a dus unchiul mort la bancă pentru a lua credit
Redactia.ro
A murit la doar 17 ani: ”Boala a răpus-o în 24 de ore”. Două zile de doliu
Digisport.ro
Creatură cu un aspect de-a dreptul uluitor, descoperită pe fundul mării
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
Digi24
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se poată călugări și de-acum vor trăi doar din mila altora
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
Aici se află cel mai frumos sat din lume. Un paradis căutat de mulți turiști
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. De ce nu vrea Alexandra Velniciuc să aibă copii. Actrița are o căsnicie de mai bine de 20 de ani cu Șerban Puiu / VIDEO
Spynews
INTERDICŢIE pentru toți părinții cu copii. Se trece interzis direct în lege
Capital.ro
Orașul din Europa care cere oficial ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24. Argumentele aduse în Comisia Europeană
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
Propunere ȘOCANTĂ a unui PREOT din ROMÂNIA! FETELE FRUMOASE, băgate la PUȘCĂRIE
Mediaflux
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro