Gimnastul Marian Drăgulescu a fost invitat la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, unde a dezvăluit cât câștigă acum pe lună dar și despre sumele pe care le primește pentru medaliile de la competițiile internaționale.
Marian Drăgulescu este unul dintre cei mai titrați sportivi din România. În cei aproape 20 de ani de performanță în sport, gimnastul a reușit să adune și un palmares record de 300 de medalii, 31 dintre acestea fiind titluri obținute la marile competiții: 3 medalii la Olimpiade, 18 la Europene și 109 medalii la Mondiale.
Despre averea lui Marian Drăgulescu, primele informații au apărut în anul 2006, când gimnastul se muta într-un apartament evaluat la 100.000 de euro și a spus că în primii 18 ani de carieră a locuit numai cu chirie. Apoi, în anul 2012, a fost făcută publică și prima lui declarație de avere, acesta fiind legitimat atunci la clubul Dinamo.
Atunci, Marian Drăgulescu avea două terenuri în localități din județul Ilfov, iar iar salariul de la clubul Dinamo era de 2.000 de lei pe lună.
”Pe lângă acest venit lunar de la clubul Dinamo, un sportiv de performanță știu că primește bani doar punctual, în urma medaliilor pe care le obține la competițiile la care câștigă astfel de distincții. Din ce trăiește campionul Marian Drăgulescu?”, a fost întrebat Marian Drăgulescu pe de către prezentatoarea Denise Rifai.
”Din salariu, din primă și din competiții. Contractele sunt confidențiale, deci nu aș putea spune o sumă, pot spune doar premiile care se oferă la competiții. Spre exemplu, la cupe mondiale avem 1.000 de dolari pentru medalia de aur, la camionatul european, cred că e undeva la 8.000 de euro la medalia de aur, iar la campionatul mondial e la 12.000-13.000 de euro. Cea mai mare competiție, la Jocurile Olimpice, medalia de aur e în valoare de 70.000 de euro.(…) Banii pe care-i primesc lunar, exceptând competițiile, sunt undeva spre 2.000 de euro”, a spus gimnastul Marian Drăgulescu despre banii pe care-i câștigă acum.
Tot Marian Drăgulescu a mărturisit și câți bani a obținut în cei 20 de ani de carieră, pentru medaliile câștigate în competițiile internaționale.
”De-a lungul anilor, adunate toate medaliile, undeva la 500.000 – 600.000, poate chiar 700.000 de euro. Am fost un sportiv norocos pentru că eu în fiecare an câștigam medalii, ba erau la Europene, ba erau la Mondiale. Este o sumă mare, dar dacă o întindem pe 20 de ani, nu e o sumă mare(…) Nici nu am investit. Mi-am luat telefoane, mașini, pe care le-am schimbat de vreo trei ori, investiții proaste. Dar, una peste alta, sunt mulțumit. Am reușit să-mi fac o casă, am o mașină, sunt sănătos”, a spus Marian Drăgulescu în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.