Mihai Constantinescu a murit, marți, la Spitalul Floreasca , unde a fost internat cinci luni. Suferința sa s-a încheiat dramatic. Ce au făcut asistentele din spital în momentul în care compozitorul s-a stins?
Mihai Constantinescu s-a stins din viață, marți, 29 octombrie, la Spitalul Floreasca, în urma unei încercate suferințe. Compozitorul a fost internat de urgență la Secția de Terapie Intensivă, pe 13 mai 2019, după ce fusese găsit inconștient de către soția sa, în casa lor. La fața locului, medicii au început manevrele de resuscitare. A fost transportat la spital, unde a intrat în comă.
Solistul a suferit marți cel de-al treilea stop cardio-respirator, iar medicii nu au mai putut să îl salveze. În ultimele sale clipe de viață i-au fost alături soția, Simona Secreir, și Marilena Adam, nașa de cununie a interpretului și a parteneri sale. Cea din urmă a dezvăluit, la ”Agenția VIP”, cum s-au desfășurat ultimele clipe de viață pentru compozitor.
„Toate asistentele erau cu șervețele la ochi și plângeau, era jale lângă Mihai, pe lângă pat, nu mai știam ce să facem. La un moment dat ni s-a părut că respiră, Simona a zis că nu e mort…groaznic, mi-a rămas o imagine tristă, dar am avut onoarea să-l cunosc. Mi-a spus că vrea să îl cunun, că vrea să o ducă pe Simona la altar”, a povestit Marilena Adam.
Simona Secrier a postat un mesaj emoționant pe pagina de Facebook a jumătății sale după trecerea în neființă a acestuia. „Iubirea ta este tatuată în inima mea! Drum lin, îngerul meu!”, este mesajul Simonei Secrier, postat alături de o fotografie în care apare portretul artistului din tinerețe, alături de o poezie intitulată ”eu”.
„Cine sunt eu aș vrea să-ți spun/Dar nu voi ști-o niciodată/Un bulgăre de contradicții/Ce nu se va sfârși vreodată. Cine sunt eu nu știu nici eu/Un suflet printre stele/M-am rătăcit pe-acest pământ/cu gândurile mele”, sunt versurile alese de soția lui Mihai Constantinescu.