Moartea îndrăgitului actor, care a încântat oameni din toate colțurile lumii cu talentul său, a lăsat în urmă un val de durere. Noi informații despre evenimentul tragic au ieșit acum la lumină. Ce au descoperit medicii după primele rezultate ale autopsiei lui Matthew Perry. În condițiile în care nu era căsătorit și nu a avut copii, cine ar putea moșteni averea lui Chandler din „Friends”?
La doar 54 de ani, Matthew Perry a fost găsit fără suflare în locuința sa din Los Angeles, SUA. Actorul, care a cunoscut celebritatea datorită rolului lui Chandler Bing din serialul „Friends”, s-a luptat o mare parte din viața sa cu abuzul de substanțe interzise și alcool.
Astfel, mulți s-au întrebat dacă moartea sa ar fi fost legată de consumul de droguri. Recent, s-a dezvăluit ce au descoperit medicii după primele rezultate ale autopsiei lui Matthew Perry.
Potrivit TMZ, decesul actorului nu ar fi fost provocat de o supradoză de fentanil sau metamfetamină, testele nu au indicat prezența acestor substanțe în organismul vedetei. Sursa citată adaugă că au fost efectuate teste toxicologice complexe pentru a se stabili dacă în sângele vedetei din „Friends” există alte substanțe ilegale sau dacă a existat un abuz de medicamente ce îi fuseseră prescrise.
Rezultatele finale, cele care vor stabili cu exactitate cauza morții lui Matthew Perry, vor fi disponibile în aproximativ șase luni.
La scurt timp după anunțul tragic, foștii săi colegi de scenă din serialul ce l-a transformat într-o vedetă au transmis un mesaj emoționant:
„Suntem cu toţii devastaţi de pierderea lui Matthew. Am fost mai mult decât colegi pe platou. Suntem o familie. Sunt atât de multe lucruri de spus, dar deocamdată ne vom rezerva un moment pentru a plânge şi a procesa această pierdere de neînţeles. Deocamdată, gândurile şi dragostea noastră se îndreaptă către familia lui Matty, prietenii şi toţi cei care l-au iubit în întreaga lume”, au declarat Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc şi David Schwimmer într-o declaraţie comună, prima de la decesul survenit sâmbătă.
Te-ar putea interesa și: Ce lasă în urmă Matthew Perry după moartea sa: ‘Aș vrea să se vorbească și despre asta’
În condițiile în care nu era căsătorit și nu a avut copii, cine ar putea moșteni averea lui Chandler din „Friends”? Subiectul a fost dezbătut de avocatul Tre Lovell.
„Câștigă aproximativ 20 de milioane de dolari pe an din drepturi de autor, toată distribuția câștigă atât”, a împărtășit Lovell, pentru ET, „și asta va continua atâta timp cât serialele vor continua să fie difuzate. Aceste drepturi vor continua și după moartea cuiva. Este ca o obligație care este plătită actorului și care va continua și pentru moștenitorii acestuia.”
În lipsa unui testament, întreaga avere a actorului ar urma să ajungă la rudele sale apropiate – părinții: „Având în vedere faptul că nu avea soție sau copii, averea ar revenit părinților săi, în mod egal”, a spus Lovell. „Cel mai probabil, fiecare părinte biologic ar primi jumătate din avere.”
Sunt însă șanse mari ca Matthew Perry să fi stabilit ca o mare parte din banii săi să se tranforme în donații pentru diferite organizații de caritate, în special cele dedicate celor care se luptă cu diferite forme de dependență.
„Recuperarea a fost o parte importantă din viața lui. A cheltuit milioane de dolari pentru propria recuperare și sunt sigur că acest lucru a avut un efect personal asupra lui”, a împărtășit Lovell. „Cred că este foarte probabil… pentru că el însuși era foarte implicat.”
Te-ar putea interesa și: Mesajele pe care Matthew Perry le-a trimis unei actrițe cu puțin timp înainte să moară: ‘Cât de frumoasă ești’