Ce afaceri de milioane au Gică Hagi, Cristi Borcea sau George Copos la ora actuală. Mulți dintre oamenii cu bani din fotbalul românesc au făcut investiții pe litoralul Mării Negre. Sume importante „roiesc” în jurul acestor afaceri care le aduc proprietarilor și venituri însemnate.
Ce afaceri de milioane au Gică Hagi, Cristi Borcea sau George Copos la ora actuală. „Regele”, dar și cei doi foști conducători de la Dinamo, respectiv Rapid, au făcut investiții mari în hoteluri la malul Mării Negre. scrie Playsport. Cum litoralul e o destinație predilectă, inclusiv pentru turiștii cu bani, era nevoie și de locuri care să le satisfacă pretențiile. Gică Hagi deține hotelul IAKI din Mamaia, acolo unde se mai cazează din când în când și jucătorii săi, atât lotul echipei mari, cât și cele de copii și juniori de la Academia pe care o patronează.
De când restricțiile au fost ridicate în marea lor majoritate afacerile din domeniul hotelier și-au revenit la normal. Astfel, conform Playsport, compania Hagi Sport, care operează hotelul de pe litoral, a raportat în anul 2017 un profit de 2.207.482 de lei. În 2018 profitul a scăzut la 741.490 lei. Anul 2019 a fost un an bun pentru hotelul lui Gică Hagi, când a înregistrat un profit de 2.496.240 de lei. Din păcate, pandemia de anul trecut a scăzut din nou profitul hotelului lui Gică Hagi, fiind înregistrat un profit de 425.039 de lei, potrivit datelor oficiale obținute de la Ministerul de Finanţe.
Cristi Borcea, fostul boss de la Dinamo, nu mai investește de ani buni deja în fotbal. Însă afacerile sale de pe litoral merg foarte bine. Fostul acționar al echipei din Ștefan cel Mare deține un hotel în Mamaia și un altul în Olimp. Tot în Mamaia dețin un imobil de lux, Caelia, și frații Păunescu, cunoscut și pentru ceea ce deja e botezată „plaja milionarilor”. În afacere a fost asociat, o vreme, și fostul internațional, Ciprian Maric.
Cosmin Olăroiu, de asemenea, a investit o parte din banii câștigați din fotbal pentru ridicarea mai multor ansambluri de locuințe. Acestea sunt învecinate cu hotelul lui Gică Hagi. George Copos, fostul patron de la Rapid, a ales să investească în Eforie Nord. Acolo, el a deținut 2 hoteluri, pe unul dintre ele vânzându-l în 2017 pentru 2 milioane de euro. A folosit o bună parte din bani pentru modernizarea hotelului rămas, unul dintre cele mai apreciate de pe litoralul românesc.