Ce a vrut să facă Nicolae Ceaușescu la Sala Palatului. Povestea clădirii menite să îi „emancipeze” pe români

Una din clădirile emblematice din București astăzi, are un istoric, cel puțin spectaculos. În aceeași ordine de idei are și o mare urmă a perioadei comuniste, și aflăm ce a vrut să facă Nicolae Ceaușescu la Sala Palatului. Așadar, astăzi, depănăm povestea clădirii menite să îi „emancipeze” pe români.

Sunt 66 de ani de la construirea clădirii menite să îi „emancipeze” pe români

În centrul Bucureștiului, printre clădirile istorice de la începutul secolului XX, se află și astăzi unul din edificiile reprezentative pentru Capitală, și anume Sala Palatului.

Interior Sala Palatului (1960)

Sala Palatului din București, un reper iconic al arhitecturii socialiste, a fost construită în perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Gândită inițial ca un centru cultural destinat marilor evenimente, clădirea reflectă ambițiile regimului comunist de a „emancipa” poporul prin artă, muzică și cultură.

Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”

Cum arăta Catrinel Sandu acum 25 de ani, când era iubita lui Lucian Viziru. Transformarea divei e vizibilă, nu o recunoști

Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Construcția ei a fost parte dintr-un plan mai amplu de urbanizare și modernizare a capitalei României, plan condus de viziunea ideologică a autorităților de la acea vreme. Clădirea a fost proiectată și construită între anii 1959 și 1960, de un colectiv de arhitecți români de renume, printre care Romeo Belea, Horia Maicu și Tiberiu Ricci, alături de ingineri talentați.

Acești arhitecți au fost nevoiți să lucreze în limitele impuse de regimul comunist, care dorea să îmbine utilitatea publică a clădirii cu o estetică modernistă, specifică acelei perioade. Rezultatul final a fost o sală multifuncțională cu o capacitate impresionantă, capabilă să găzduiască mii de oameni la evenimente culturale, politice și artistice.

Povestea clădirii menite să îi „emancipeze” pe români

Unul din singurii arhitecți care au mai rămas în viață, Romeo Belea, povestea într-un interviu pentru B365 că „Pentru construcția Sălii Palatului s-a format un colectiv de proiectare cu cei proeminenți specialiști din acel moment, din toate specialitățile necesare: structură, instalații, acustică”:

“În anul 1958, sub conducerea prof. dr.arh Horia Maicu s-a format colectivul de proiectare a Sălii Palatului. Alături de profesorul Maicu era prof. dr. arh Tiberiu Ricci, un excelent cunoscător al problemelor complexe pe care le ridica o sală de mare capacitate.

Arhitectul Tiberiu Ricci a proiectat Casa Radio și Complexul Televiziunii Române, printre altele. S-a format un colectiv de proiectare cu cei proeminenți specialiști din acel moment, din toate specialitățile necesare: structură, instalații, acustică, etc. Fiecare dintre ei a cooptat în colectiv câte un tânăr sau doi, care urmau să lucreze efectiv sub îndrumarea sa.

Eu am fost cooptat de către arhitecții Horia Maicu și Tiberiu Ricci, care îmi fuseseră profesori în timpul studiilor universitare. Un grup de tineri cu diferite specializări au format o echipă care nu s-a mai despărțit niciodată; nici profesional și, în mare parte, nici în particular”, povestea Romeo Belea în urmă cu 2 ani.

Sala Palatului (1960)

Ce a vrut să facă Nicolae Ceaușescu la Sala Palatului

Sala Palatului a fost inaugurată în 1960, fiind construită pentru a deservi inițial Congresul Partidului Comunist Român, dar și alte mari adunări și evenimente oficiale. În timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu, Sala Palatului a jucat un rol important în politica și propagandistica regimului.

Ceaușescu a folosit acest spațiu pentru marile adunări ale partidului, unde erau discutate directivele politice și unde se desfășurau congresele care glorificau regimul său. Clădirea a devenit astfel un loc de desfășurare a unor manifestări grandioase, menite să arate puterea și stabilitatea regimului comunist.

Nicolae Ceaușescu a dorit să transforme Sala Palatului într-un loc de referință pentru cultura și politica din România socialistă. Clădirea a servit acest scop, dar Ceaușescu plănuia și extinderea rolului său, intenționând să modernizeze spațiul și să îl facă mai grandios. Regimul a folosit Sala Palatului pentru a-și legitima puterea, dar și pentru a impresiona publicul cu evenimente propagandistice de mare amploare.

Concert Madrigal la Sala Palatului, 1960

Având o capacitate de aproximativ 4.000 de locuri, această sală a fost proiectată pentru a reflecta ideologia regimului comunist. O clădire masivă, modernă, destinată să impresioneze și să „emancipeze” populația prin accesul la cultură. Sala Palatului a fost de asemenea gândită pentru a găzdui concerte, spectacole de teatru și film, dar și evenimente politice de mare anvergură.

În decursul anilor, Sala Palatului a devenit un punct central al vieții culturale din București. Aici au avut loc numeroase concerte importante, inclusiv ediții ale Festivalului „George Enescu”, dar și evenimente internaționale de anvergură. Clădirea, deși inițial construită cu scop propagandistic, a ajuns să fie un centru cultural important pentru Capitală, și nu numai.

Concluzie

Sala Palatului din București rămâne un simbol al unei epoci marcate de schimbări politice și culturale majore în România. Construită inițial pentru a servi ca loc de adunare pentru congresul Partidului Comunist, clădirea a evoluat și a devenit un centru cultural esențial pentru țară.

Arhitecții care au lucrat la acest proiect au creat o structură durabilă și impresionantă, care continuă să găzduiască evenimente culturale majore și să fie un punct de referință în peisajul urban din București.

Deși legată inițial de propaganda comunistă, Sala Palatului a depășit această funcție și a devenit un spațiu dedicat artei și culturii, demonstrând astfel că arhitectura și scopul unei clădiri pot evolua în funcție de schimbările societății.