Ce a spus Dana Budeanu despre vaccinarea românilor. Mihai Gâdea i-a dat dreptate
Dana Budeanu a fost invitată la Sinteza Zilei, acolo unde a vorbit despre problema vaccinării. În momentul de față, campania de vaccinare anti covid-19 merge extrem de anevoios și doar o mică parte din populație s-a imunizat.
Ce a spus Dana Budeanu despre vaccinarea românilor
Există peste 10 județe în care nicio persoană nu s-a înscris pe listele de așteptare pentru vaccinul anti-covid-19, printre ele se află și Vaslui, Neamț, Suceava, Botoșani, Mehedinți, Giurgi, Buzău, Arad și altele.
În acest sens, Dana Budeanu a vorbit despre implicarea primarilor în campanie de vaccinare, spunând că nimeni nu ar trebui să asculte de sfatul edililor privind vaccinarea.
„Sunt importante și județele, m-am așteptat la altele. Probabil sunt considerate județe de imbecili, conform declarației vicepremierului României, domnul Dan Barna, care recomandă primarilor să se implice în campanie. Am văzut că astăzi le-a recomandat și domnul Orban să se implice.
Păi și eu dacă am votat cu PSD și vine primarul PNL și-mi spune să mă vaccinez, eu mă vaccinez? Nu! Suntem pe niște piste de la nebuni”, a declarat ea la Antena 3.
”Oamenii nu ies din case la vaccin de frică”
În plus, spune Dana Budeanu, problema este faptul că autoritățile au băgat frica în populație, iar oamenilor le este frică să iasă din case pentru a se vaccina.
„Punerea problemei este în permanență proastă. Cei care merg la festivaluri sunt deștepții, iar marea majoritate care nu s-a vaccinat sunt imbecili, nu? De ce-mi spui mie că o să merg la festival? N-am fost un an nicăieri, ca om normal. Oamenii normali au stat în casă că i-ați speriat voi și i-ați băgat sub pat.
Problema este scoaterea oamenilor de sub pat, adică prima problemă este cum îl scot pe omul pe care l-am băgat sub pat de frică un an, că eu l-am amenințat un an pe cetățeanul român. Cum îl scoți de sub pat să vină la vaccinare?„, a continuat criticul vestimentar.
Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva covid-19, au fost imunizate de la începutul campaniei 3.037.698 au primit serul, dintre care 1.794.505 au primit ambele doze de vaccin.