Nu puțini sunt românii care aleg sejururile all-inclusive sau ultra all inclusive în Bularia, în detrimentul ofertelor din România. A devenit o alegere mecanică, motivul principal fiind diferențele de prețuri. În mai toate hotelurile serviciile sunt peste media românească. Dar, se mai întâmplă și situații, precum ceea ce a pățit un român la un hotel ultra all inclusive din Bulgaria. După experiența neplăcută, românul i-a dat în judecată. Acesta a povestit pe rețelele de socializare și ce făceau bucătarii din hotelul unde era cazat.
Marea Neagră are deseori o presă negativă. Coastele bulgărești și românești, în special, sunt văzute astăzi ca fiind destinații de vacanțe ieftine. Unele din stațiuni, multe dintre ele românești, dar și bulgărești, sunt renumite pentru serviciile proaste și ofertele de proastă calitate.
Dar există și o altă față a regiunii, iar călătorii care sunt pregătiți să pornească la drum în mod independent ar putea fi plăcut surprinși. Bineînțeles, există o mulțime de locuri de vizitat.
Renunțați la stațiunile din anii ’70 de pe vremea comuniștilor și, în schimb, porniți în căutarea capelelor bizantine din Nessebar, Golden Sands, și cele din Sunny Beach. S-ar putea chiar să descoperiți întinderi pustii de țărmuri virgine de-a lungul drumului.
Varna este principalul port al Bulgariei și, la prima vedere, poate părea întins și haotic. Merită explorat pentru o zi sau două înainte de a călători mai departe.
De aici puteți ajunge în mai toate stațiunile bulgărești, majoritatea având resorturi care oferă servicii all-inclusive. Dar, pe cât de mult am spera noi în servicii de calitate, așa cum spuneam la început, există totuși locuri în care serviciile lasă de dorit.
Numărul turiștilor români care aleg litoralul bulgăresc a crescut în ultimii ani. Nu există stațiune bulgărească în care să nu auzi vorbindu-se în românește peste tot. O astfel de stațiune este și Sunny Beach, iar hotelurile sunt de la 3 și până la cinci stele.
Majoritatea operatorilor de aici au servicii all-inclusive, și, în general, sunt de calitate. Dar există, din păcate, și excepții negative, precum ceea ce a pățit un român la un hotel ultra all inclusive din Bulgaria. Românul a povestit pe rețelele de socializare cele pățite exact într-un hotel din Sunny Beach.
„M-am întors săptămâna trecută din vacanță: Sunny Beach, Hotel Planeta! Punctual, în ordine cronologică: Parcarea: a apărut un domn chel de la pază cu singură replică în engleză parking full.
Nici 10 euro nu l-au impresionat, insistând să merg la parcarea de vis-a-vis la o dărăpănătură de construcție, fără camere și fără bariere (ele erau, dar tot timpul stăteau ridicate).”, a povestit românul.
Finalul acestei aventuri este că i-a dat în judecată, dezvăluind și ceea ce făceau bucătarii în spatele ușilor închise.
„Mâncarea. CANTINĂ!!! La Ultra All Inclusive băuturile trebuie să fie îmbuteliate. Ei le aveau la dozator. Calitatea lor? Dacă va spun că am luat o gură de Cola și atât, în 7 zile? Carnea veche, și gătită cu sosuri și multe condimente. La experiența pe care o am lucrând în domeniu, vă spun că asta e metodă de acoperire a gustului de vechi, rânced. Așa că m-am mulțumit cu grătar (a fost de 2 ori în 7 zile).
Pizza era o glumă de aluat cu salam prăjit anterior tocmai pentru a ascunde defecte. Paște cu ketchup de la tub (alea se vroiau a fi bologneze), și baklava care avea gust de ulei uitat la soare. Ce se putea mânca? Orez, cartofi, salatele proaspete (dacă erau), și ceva chestii la micul dejun. Da, recunosc, am mâncat la restaurante în Sunny Beach și Nesebar Old Town, că la Planeta riscăm cine știe ce boli digestive
Ajuns acasă am contactat serviciul management al grupului hotelier printr-o asociație de avocați pentru returnarea parțială a banilor, deoarece nu am beneficiat de ofertele pe care le au pe site. Minibar inexistent, Aquapark (2 tobogane), full saună (erau doar 2 ore pe zi) etc… Concluzia? Nu mergeți aici, documentați-vă, și dacă vă sunt încălcate drepturile de turist, reacționați!”, a încheiat povestea turistul.
Deși experiența turistului român din Sunny Beach a fost una deloc plăcută, asta nu înseamnă că peste tot este așa. Nu vă lăsați descurajați de genul acesta de întâmplări, merită să încercați măcar odată plajele și stațiunile bulgărești.