S-a aflat ce a pățit un client Lidl care a furat din magazine și i-a amenințat pe angajați. „Vezi cuțitul ăsta?”, l-a întrebat pe unul dintre angajații magazinului. Instanța a dat decizia în cazul hoțului. Care este aceasta, vedeți în articolul de mai jos.
Un hoț pus pe rele a rănit și a amenințat angajații mai multor magazine din Bolton, UK, în timpul mai multor furturi.
Lee Birbidge, în vârstă de 39 de ani, a dat lovitură după lovitură în mai multe magazine Co-op și Lidl în timpul acestui an.
În cel puțin trei dintre furturi, Lee Birbidge a apelat la violență pentru a-și pune planurile în aplicare.
Într-un caz, la un magazin Bolton Crown Court, atunci când un angajat a încercat să îl oprească acesta a devenit amenințător. Femeia a pus mâna pe hoț, iar acesta i-a rupt un deget.
De asemenea, pe data de 29 mai 2022, Lee Burbidge, care nu are un domiciliu stabil, a rănit un salariat al unui alt magazin, care ieșise să îl oprească. Angajatul s-a ales cu o rană urâtă la umăr.
Apoi, a devenit din nou violent când, după ce a furat dintr-un magazin Lidl din Farnworth, managerul l-a provocat și a încercat să ia o geantă pe care hoțul o încărcase cu bunuri furate din magazin și care se afla deja la el în mașină. Hoțul i-a arătat managerului un cuțit și l-a amenințat că îl înjunghie.
Într-un alt furt, l-a amenințat pe un angajat care a încercat să îl oprească că „știe unde locuiește” și că ar trebui să-i fie frică de asta.
Lee Burbidge a fost arestat pe 12 iulie și, într-un final, a pledat vinovat pentru 11 capete de acuzare de furt, dintre care trei au implicat violență sau amenințări.
Avocatul hoțului, Nicholas Ross, a susținut că clientul lui a vrut să își recunoască faptele repede, dar că nu a putut din cauza instanței care a trebuit să stabilească dacă faptele comise de el ar trebui să fie considerate jaf sau pur și simplu furt.
De asemenea, avocatul a venit în apărarea clientului său spunând că acesta a fost expus la consumul de droguri grele de la o vârstă foarte mică, luptând de-a lungul timpului cu consumul de heroină și cocaină.
Avocatul a mai spus că clientul lui este dispus să se îndrepte, intenționând să participe la programe făcute în acest sens.
„Este dornic și disperat să se implice în aceste programe în comunitate, mai degrabă decât în închisoare. Acestea au fost acte de disperare, destul de clar, din cauza dependențelor cu care se lupta”, a mai pledat Nicholas Ross.
Instanța nu s-a lăsat înduplecată și a spus că inculpatul a mai avut antecedente, astfel că a fost condamnat la 2 ani de închisoare.