Întâmplare din Londra. Un șofer român de Uber a înșelat o soprană oarbă. Bărbatul a luat telefonul femeii, și-a acordat un rating de 5 stele și un bacșiș de 20 de lire. A negat totul la tribunal, dar a fost găsit vinovat.
Victoria Oruwari, o soprană în vârstă de 39 de ani, a fost victima lui Cornel Mihai, român în vârstă de 32 de ani, la finalul unei curse Uber în valoare de 51 de lire sterline, de la London Bridge în East Croydon. Victoria este nevăzătoare, originară din Nigeria, și a fost finalistă în emisiunea de talente BBC ”All Together Now”. Artista a avut turnee ca soprană și cânta la Royal Opera House, potrivit The Sun.
Cornel Mihai a luat-o pe Victoria de la London Bridge, la 22:00, pe 29 iunie anul precedent, după ce femeia pierduse trenul spre casă. În timpul călătoriei, femeia a povestit că șoferul a deschis o conversație despre pierderea vederii.
„M-am simțit iritată, pentru că acesta nu era treaba lui, dar am crezut că este mai politicos să îi răspund, fiind în mașina lui”, a povestit soprana.
”Mi-a spus apoi că nu poate încheia călătoria pe aplicația sa și m-a întrebat dacă pot să îi dau telefonul meu pentru a o încheia. Am crezut că este puțin ciudat, dar nu era nimic în comportamentul lui care să mă facă să cred că nu sunt în siguranță”, a completat femeia.
Astfel, la finalul cursei, i-a dat telefonul bărbatului. Ulterior, ea și-a dat seama că a fost taxată dublu pentru cursă, plătind 51 de lire sterline, plus 20 de lire bacșiș. La toate se adaugă și cinci stele, pe care Mihai și le-a acordat.
Românul a ajuns în fața tribunalului fiind acuzat și găsit vinovat de fraudă și înșelăciune. În timpul procesului, Mihai a negat că ar fi folosit telefonul femeii. Apărătorul lui a spus că sunt puse în balanță 20 de lire sterline și pierderea mijloacelor de trai ale lui C.M. Acesta a afirmat că bărbatul nu ar fi știut că Victoria are probleme cu vederea. Chiar dacă a negat totul, a fost găsit vinovat și își va afla pedeapsa pe 4 februarie.