Ce a păţit elevul care l-a corectat pe Vladimir Putin în timpul unui discurs. Chiar a doua zi s-a întâmplat

Ce a păţit elevul care l-a corectat pe Vladimir Putin în timpul unui discurs. Chiar a doua zi s-a întâmplat
Ce a patit elevul care l-a corectat pe Vladimir Putin in timpul unui discurs. Chiar a doua zi s-a intamplat

Președintele rus Vladimir Putin s-a făcut de rușine în fața unui grup de elevi, după ce a vrut să țină o lecție de istorie. Liderul a fost repede taxat de un copil sclipitor, care a observat rapid greșeală făcută de acesta.

Vladimir Putin, corectat de un puști sclipitor

Vladimir Putin a ținut un discurs despre istoria imperiului Rus, în fața elevilor din orașul Vladivostok, situat în regiunea Primorie din Siberia de est. La un moment dat, președintele Rusiei a fost corectat de un elev după ce a greșit numele unui război. A vrut să țină o lecție de istorie, dar, în cele din urmă, liderul ris a fost școlit.

Putin a fost invitat să le vorbească elevilor de la o școală din orașul Vladivostok din Orientul Îndepărtat Rus, cu ocazia primei zi de școală. La un moment dat,  liderul a vrut să le țină copiilor o lecție de istorie despre o bătălie din secolul al XVIII-lea, însă a făcut o greșeală majoră.

„Istoria nu este doar o materie interesantă și importantă, ci și fundația tuturor cunoștințelor umaniste”, le-a transmis președintele rus elevilor.

Greșeala făcută de președinte

În timpul sesiunii deschise, care a fost și televizată, Putin a descris Bătălia de la Poltava din 1709, în care Petru cel Mare a obținut o victorie decisivă împotriva Imperiului Suedez. Șeful statului a spus că bătălia a avut loc în timpul Războiului de 7 ani, însă a fost corectat rapid de elevul Nikanor Tolstyh. De fapt, lupta a avut loc în timpul Marelui Război al Nordului, între 1700 și 1721.

„Da, bineînțeles, 21 de ani”, a răspuns Vladimir Putin, încercând oarecum să salveze aparențele.

Imaginile cu liderul rus au devenit virale

Imaginile cu Putin, primind o corecție din partea unui elev, au devenit virale. A doua zi, dirigintele copilului l-ar fi mustrat pe copil. Acesta s-a arătat indignat de „obrăznicia” băiatului de a-l corecta pe președintele rus cu privire la cunoștințele sale de istorie militară.

Întrebat despre incident, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu consideră că băiatul a dat dovadă de obrăznicie atunci când l-a corectat pe liderul rus.

„Suntem convinși că nimeni nu îl va exmatricula pe acest copil, în special un copil atât de talentat și de informat”, a spus el.

La aceeași sesiune, un elev de 10 ani i-a cerut lui Putin să se aboneze la canalul său de pe YouTube. Doar că liderul rus a crezut că trebuie să-i dea o semnătură, deoarece cuvintele rusești pentru „abonare” și „semn” sunt aceleași. Vladimir Putin poate fi văzut întrebând elevul de mai multe ori unde a vrut să semneze. Copilul îi explică apoi că YouTube este o rețea socială în care trebuie să te abonezi pentru a urmări conținutul.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI