Postul de televiziune Prima TV a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului, după ce Dragoș Pătraru a folosit mai multe apelative la adresa Vioricăi Dăncilă care au fost considerate deplasate. Jurnalistul s-a adresat cu apelativele „analfabeto” și „inculto” în cadrul emisiunii Starea Nației. Chiar dacă mai mulți membri ai CNA s-au amuzat în momentul în care au vizionat secvențele, în cele din urmă au decis că se impune o sancțiune.
„Nu ne plac oamenii, da, ne plac oamenii, doar când ne pupă mânuțele. Ne plac oamenii, când copiii stau în cap în fața noastră și fac frumos, ca la circ. Îî, nu-i așa, analfabeto?”
„Of și pe lângă ăia 7 ani de-acasă, să știți, doamnă, că urmează niște ani de la școală. Mai mulți de 7. Da, e o plictiseală a dracu, n-ați văzut așa ceva. E trist, e trist când ajungi să vorbești în felul ăsta, analfabeto, inculto și altele de genul acesta, cum fac eu aici, la această emisiune, seară de seară. E trist, e umilitor, dar nimeni n-o ține pe această femeie incultă, să stea moț în fruntea țării.”
Acestea sunt secvențele pentru care CNA a decis să sancționeze postul de televiziune Prima TV, chiar dacă în momentul în care au vizionat materialul video s-au amuzat teribil. A fost vorba doar despre o somație, întrucât postul de televiziune se află la prima abatere. Sancțiunea a fost dată pentru încălcarea articolului 40, alineat 5 din Codul Audiovizual.
„E funny, foarte funny să faci pe cineva la televizor „lătură”, „mizerie”, „jeg uman”, „mizerabil”. Mie nu-mi vine să râd, sincer să fiu, indiferent despre cine e vorba”, a declarat Radu Herjeu, membru CNA.