10 mai 2021 | 20:32

Ce a pățit cântărețul Ovi în ultimul an. De la cine a venit salvarea de la faliment, acum (exclusiv)

Monden
Ce a pățit cântărețul Ovi în ultimul an. De la cine a venit salvarea de la faliment, acum (exclusiv)
Ce a patit Ovi in pandemie

Ovi Jacobsen, solistul român, a cunoscut celebritatea, alături de artista Paula Seling, în anul 2010, când cei doi au obținut bronzul la Eurovision, cu piesa ”Playing with fire”, egalând astfel performanța Luminiței Anghel și a trupei Sistem cu piesa ”Let me try”.

Ce a pățit cântărețul Ovi în ultimul an

Astfel, în pandemie, artistul este susținut financiar de soția norvegiancă.

”Ea importă din țara natală produse din lână merinos”, a spus Ovi, pentru impact.ro.

De altfel, Ovi şi Paula Seling visează în continuare la marele trofeu Eurovision, după ce au obținut bronzul din anul 2010, dar și locul 12, cu piesa ”Miracle”,  în 2014. Anul viitor, acesta intenționează să-și încerce din nou norocul:

“Iureşul ăsta eurovisionistic, dacă pot spune aşa, a rămas oarecum în destinul meu muzical şi mă bucur pentru asta. Cine ştie, poate alături de Paula Seling, voi încerca şi a treia oară, că e cu noroc. Vom vedea. Sunt multe lucruri de pus la punct”, a mai declarat Ovi pentru sursa citată.

În acest an, el a făcut parte din juriul care a desemnat solistul ce va reprezenta Elveţia, în marea finală a concursului, din data de 22 mai, de la Rotterdam, din Olanda. De precizat este că România va fi reprezentată de Roxen.

Însă Ovi o să mai aibă o colaborare în acest an cu organizatorii celebrului concurs muzical. Astfel că alături de Paula Seling, Ovi o să fie implicat într-un nou proiect al celor de la EBU, organizatorii concursului Eurovision, organizat de televiziunile naţionale, probabil în toamna acestui an.

Vreme de 20 de ani, Ovi a locuit în Norvegia, dar după succesul de la concursul ”Eurovision” a revenit în România, alături de soţie și de cei doi copii. Solistul a preluat însă numele de familie al soţiei și așa a devenit din Ovi Cernăuţeanu, Ovi Jacobsen:

“Din dorinţa de a ajuta lucrurile mi-am schimbat numele de familie. Oricum, am avut mereu o istorie cu acest nume, fiindcă bunicii se numeau Cernăuţi şi cred că ruşilor nu prea le-a plăcut asta, aşa că tatălui i-au schimbat numele în Cernăuţeanu. Când am decis să iau numele soţiei am făcut-o în cunoştinţă de cauză, respectând nişte convenţii şi din fosta mea ţară de adopţie. Dar iată că soţia mea s-a obişnuit foarte bine cu clima şi mâncarea din România!”, a mai spus Ovi.

Ovi a mai povestit că soția sa înţelege foarte bine limba română:

“Nu mai sunt în siguranţă de când Kitty şi-a îmbunătăţit semnificativ cunoştinţele de limba română. Nu mai pot vorbi liber, cu prietenii, căci înţelege foarte bine, chiar dacă nu poate pronunţa foarte bine. Asta e, nu mă pot supăra. În pandemie, Kitty a predat limba norvegiană pentru studenţi și pentru români sau de oriunde din altă parte. În plus, şi-a deschis şi o mică firmă, online, ”Mica Norvegie”, prin care a importat produse din lână norvegiană, celebra lână merinos, foarte apreciată peste tot în lume”, a mai precizat Ovi.

Artistul şi soţia lui, Kitty, mai mențin legătura cu Norvegia. Cei doi au acolo o fată, pe nume Sofia, cadru medical și fiica vitregă a lui Ovi, dar şi pe Martin, fiul lor cel mare, care a decis să urmeze liceul acolo. Mezinul, Phillipe, în vârstă de 15 ani, e pasionat de muzică, alegând să urmeze Colegiul Naţional de muzică “George Enescu”.

Parteneri
Povestea românului care a sărbătorit cu Donald Trump victoria din alegerile din SUA
Redactia.ro
Ce origini are Cătălin Scărlătescu. Nu s-a ascuns niciodată: „Mi-a arătat în copilărie ce înseamnă...”
Click.ro
Echipa lui Trump vrea să amâne aderarea Ucrainei la NATO pentru cel puțin 20 de ani. Ce primește Kievul în schimb
Digi24
Casa lui Ion Țiriac, MARE cât 10 terenuri de tenis! Imaginile IMPRESIONANTE din interior te vor lăsa mască
Vocea.biz
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
Era cunoscută în toată România. A ajuns într-o stare jalnică
EVZ.ro
Rita Mureșan, dezvăluiri cutremurătoare despre momentul în care a făcut preinfarct. Un bărbat misterios i-a salvat viața: ”Mi-a pus o pastilă sub limba și a plecat”
Spynews
România a pierdut cel mai mare cântăreț de muzică populară. Va rămâne în sufletul tuturor
Capital.ro
Andra rupe tăcerea despre plecarea de la „Vocea României”, după doar un sezon: „Nu mi-a mai trebuit”. De ce a făcut-o Tudor Chirilă să plângă
Avantaje
S-A AFLAT cu cât se INDEXEAZĂ pensiile în ianuarie. DEZVĂLUIREA șefului Casei de Pensii
Mediaflux
Cele mai recente imagini cu Alina Eriko! Bruneta nu mai are dinți și s-a tuns scurt. Ce le-a transmis celor care o caută | VIDEO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje de „La mulți ani”, pentru sărbătoriți
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro