Ce a găsit un client în Auchan România. Șobolanii au dat iama în dulciuri! A fotografiat totul și a pus pe internet

de: Ștefan R. Apostol
22 09. 2024

Nu de puține ori, unii clienți au avut parte de surprize neplăcute. Dar, te-ai aștepta ca asta să se întâmple în magazine mici, de cartier, nu pe rafturile marilor retaileri. Din păcate, realitatea de ne demonstrează cu totul altceva. Așa că, citește mai departe și află ce a găsit un client în Auchan România. Ulterior acesta a fotografiat totul și a pus pe internet, iar din imagini se vedeau șobolanii care au dat iama în dulciuri.

Află ce a găsit un client în Auchan România

Atunci când ne decidem să mergem la cumpărături, în magazine precum Auchan, Lidl, Kaufland, etc, ne așteptăm ca totul să fie așezat la linie pe rafturi, curățenie, și angajați care să te servească la timp. Dar, așa cum ne demonstrează un client, realitatea din teren nu se pupă cu ceea ce credem noi că ar trebui să fie normal.

Recent, un român a ales să-și facă cumpărăturile într-unul din magazinele gigantului francez Auchan. Dar, deși retailer-ul a mai fost sancționat de ANPC, se pare că nu și-a învățat lecția.

Clientul, care vroia să cumpere câte ceva din zona de panificație, avea să aibă parte de surprize neplăcute, de altfel ce a descoperit avea să apară și în fotografiile făcute de acesta.

Șobolanii au dat iama în dulciuri

Din imaginile publicate de client, reiese că prin rafturile de panificație din respectivul magazin Auchan și-a făcut cuib un șobolan. Clientul avea să-l surprindă mâncând nestingherit din produsele aflate pe raft (vezi galeria).

Odată descoperit, rozătorul avea să se facă nevăzut, iar produsele în mod clar nu mai puteau fi folosite, nu mai vorbim de cumpărat de către client.

Incidentul cu pricina a avut loc într-unul din magazinele retailer-ului din Timișoara, iar imaginile publicate de acesta pe rețelele de socializare au generat și reacții pe măsură.

Retailer-ul Auchan amendat de ANPC, pentru vânzare de tutun minorilor

Așa cum relatam de curând, inspectorii ANPC aveau să fie sesizați de faptul că în mai multe magazine ale francezilor de la Auchan, și nu numai, angajații au vândut produse din tutun minorilor, aspect interzis clar de legea în vigoare.

Ca urmare a acestei situații, inspectorii ANPC au decis să facă controale amănunțite în nu mai puțin de 13 magazine Auchan, Lidl, Mega, Profi și Carrefour din București.

În baza controalelor efectuate, amenzile contravenționale, în număr de 17, au avut o valoare totală de 146.000 lei. Pe lângă asta, toate locațiile controlate au fost închise temporar, în baza deciziei enunțate.