Unul din candidații surpriză de la alegerile locale de anul trecut a fost Elena Lasconi, fostul jurnalist PRO TV. Într-o luptă dură, fostul jurnalist a reușit să convingă locuitorii orașului Câmpulung Muscel să o voteze ca primar. Din momentul preluării mandatului Elena Lasconi și-a asumat noua postură și se pare că muscelenii au acceptat-o din prima.
Încă din prima zi de mandat ca primar în Câmpulung Muscel, Elena Lasconi a avut parte de probleme. De la lipsa unei logistici în primărie, și până la problemele efective, noul primar are mult de muncă. De altfel Elena Lasconi a și recunoscut acest lucru, încercând să fie cât se poate de transparentă în fața locuitorilor din oraș.
S-au găsit multe nereguli în cadrul primăriei muscelene. Birocrația și lipsa spațiilor adecvate au determinat-o pe Elena Lasconi să demareze noi proiecte de infrastructură. Unul din proiectele demarate, în valoare de aproximativ 18 milioane de lei, este racordarea mai multor gospodării la rețeaua de gaze, noul primar anunțând acest lucru.
”Suntem pe ultima sută de metri cu documentaţia pentru a obţine fonduri europene. Este vorba de o investiţie de aproape 18 milioane de lei.
În cazul în care proiectul va fi aprobat, până la sfârşitul anului 2023 vom racorda la reţeaua de gaze naturale 1124 de gospodării din Câmpulung Muscel. Acum am semnat ultimele documente”, anunța noul primar, Elena Lasconi.
Datorită modului în care și-a propus să dialogheze cu muscelenii, și poate și datorită felului ei de a fi, i-au făcut pe musceleni să o îndrăgească. Și asta a putut să o constate noul primar muscelean într-una din zilele trecute, plecând din primărie.
Primarul a găsit pe mașina sa, scris în zăpadă, ”Bună dimineața”, în semn de respect. De altfel Elena Lasconi a și scris despre acest moment pe pagina sa de Facebook.
”Azi dimineață am găsit mașina acoperită de zăpada iar cineva mi-a scris cu degetul pe toată mașina “bună dimineața”. Mi-am început ziua cu zâmbetul pe buze și vreau să-i mulțumesc necunoscutului/necunoscutei. Acum, când am plecat de la Primărie, am găsit un om de zăpadă chiar în față.
Între cele două momente o zi plină, multe provocări (nu-mi place să spun probleme). Dar dacă acestea nu ar exista cum am mai reuși să definim bucuria? Chiar am avut o zi bună! Ce fain e să trăiești pe lume!”, a scris noul primar pe pagina sa de Facebook.