Simona Halep și Toni Iuruc sunt în culmea fericirii. Ambii sunt extrem de ocupați cu pregătirea nunții.
Toni Iuruc urmează să se căsătorească cu sportiva româncă, iar pentru ca totul să iasă perfect, el încearcă să pună toate lucrurile la punct înainte de marele eveniment.
Viitorul soț al Simonei Halep și-a petrecut ultimele zile de burlac împreună cu vărul său. Cei doi au fost surprinși la Fratelli, organizând petrecerea de nuntă pe care acesta o va avea cu tenismena.
Toni Iuruc a stat mai mult de 5 ore în localul unde va avea loc nunta, punând la punct fiecare mic detaliu al petrecerii de căsătorie.
A ieșit o singura dată să vorbească la telefon, celmai probabil cu viitoarea lui soție, care, conform tradiției machidonești, a mers acasă la Constanța.
Toni Iuruc este foarte implicat în organizarea evenimentului, iar asta pentru că în tradiție bărbatul se ocupă de petrecere.
Cei doi sunt mai îndrăgostiți ca niciodată, iar fanii Simonei Halep abia așteaptă să o vadă în rochie de mireasă.
Localul a fost deja ales și se află în apropiere de malul mării, la Constanța, conform dorinței sportivei.
Deși Simona Halep a vrut să țină secret data nunții, Ilie Năstase a dat-o de gol și a spus că evenimentul va avea loc pe 15 septembrie.
„Da, Ilie Năstase m-a dat de gol. Da, ne vom căsători săptămâna viitoare. Este un eveniment frumos, am emoţii. Sunt emoţii diferite faţă de câştigarea unui Grand Slam. Este partea personală, tenisul rămâne tenis.
Aici este mult mai important pasul şi sunt bucuroasă că se întâmplă.”, a declarat Simona Halep când s-a întors din SUA, unde a participat la US Open.
Cei doi își vor primi invitații în clubul Fratelli din Constanța. Simona Halep și-a găsit liniștea alături de Toni Iuruc, cel cu care are de gând să întemeieze o familie și să facă și un copil.
„Să am un copil! Cred că o să depășească orice senzație pe care am avut-o eu în tenis. Am spus-o mereu: viața mea bate tenisul. Am trăirile mele, împlinirile mele, iar tenisul este ca o completare.
Este ceva ce mi-am dorit să fac și mi-am dedicat toata viata acestui sport, dar ramane limitat, adică nu poate să ia fața vieții mele. Aici nu e ca-n tenis. Orice fac în viață, am un plan.
Dar, ajustez orice plan de-al meu persoanei de lângă mine, familiei și așa mai departe. Am învățat, oarecum, în ultimul an să trăiesc zi de zi și să mă bucur de fiecare zi. M-am maturizat și sunt împlinită”, a spus Simona Halep.