Recentul scandal în care este implicat fostul jucător de tenis, Ilie Năstase, și soția acestuia, Ioana, a stârnit emoții puternice în sufletul lui Theodor, fiul Ioanei Năstase.
El a și făcut primele dezvăluiri despre incidentul dintre Ilie Năstase și mama sa, care s-a lăsat cu reacții violente din partea fostului sportiv. Amintim că în urmă cu câteva zile, între cei doi soți a avut loc un incident ce s-a încheiat după ce femeia a sunat la 112 pentru a primi ajutor. De altfel, Ioana Năstase a spus că a fosr foarte speriată și șocată de moment, fapt pentru care a decis să apeleze la autorități. Mai mult decât atât, aceasta a plecat din București, alegând să meargă la Constanța ca să se liniștească și să-și pună ordine în gânduri.
”Eu sunt la Constanța, am plecat imediat după scandal, am plecat cu ce aveam pe mine și nu m-am mai uitat înapoi. Vă puteți da seama cât de tare m-am speriat. Ilie nu mi-a dat niciun semn de viață, niciun sms, nimic. Nu, nu și-a cerut scuze. Desigur că nici eu nu l-am căutat, nu văd de ce aș face asta, nici prin cap nu-mi trece. Nu m-am decis încă dacă voi divorța sau nu, aștept să mă liniștesc, ca să nu iau o decizie sub imperiul emoțiilor puternice. Sunt foarte tristă și afectată de cele întâmplate”, a spus Ioana Năstase.
În plus, după acest eveniment neplăcut, fiul Ioanei Năstase a încercat să îi dea mamei sale cele mai bune sfaturi. Cu toate acestea, tânărul se bazează pe maturitatea și personalitatea puternică a mamei sale și crede că va lua decizia corectă pentru ea.
”Să ia ce decizie crede că este mai bună pentru ea. Tot timpul asta am sfătuit-o. Eu sunt alături de ea. Am încredere în decizia ei, i-a transmis acesta mamei lui în cadrul emisiunii Xtra Night Show”.
Theodor însă nu s-a oprit aici și a mărturisit că este primul moment pe care se întâmplă să îl vadă la televizor.
”M-a sunat la câteva minute să-mi spună că s-a întâmplat ceva și că nu știe ce să facă. I-am spus să fie liniștită, cu siguranță, dacă se liniștește va lua o decizie bună pentru ea. Mama oricum este o luptătoare, e o femeie puternică, știe ce vrea de la viață. (…) Motivul nu mi l-a spus în totalitate… A omis să spună unele lucruri, mi-a spus destul de vag. Era supărată si puțin speriată, dar încerca să ascundă. Este prima oară când se întâmplă așa ceva, e primul moment care se întâmplă și îl văd, de fapt, îl văd la televizor, a spus fiul Ioanei Năstase în cadrul emisiunii Xtra Night Show.