Dezvăluire neașteptată despre Inna! Puțini sunt cei ce știu cu ce se ocupa aceasta înainte de a deveni cunoscută în toată lumea. Ca și restul oamenilor, vedeta a fost nevoită să lucreze, însă, nu într-un domeniu foarte atractiv pentru ea.
Inna (pe numele din buletin, Elena Alexandra Apostoleanu) este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate cântărețe de muzică ușoară, însă, doar apropiații știu cu ce s-a ocupat ea înainte de a deveni cunoscută.
Frumoasa artistă din Constanța a povestit, recent, despre activitatea cu care s-a îndeletnicit după ce și-a finalizat studiile la Facultatea de Științe Politice.
„Primul meu job oficial a fost cel de secretară la agenţia imobiliară de atunci a actualului meu manager. Eu am studiat la Facultatea de Ştiinţe Politice, dar sigur nu aş fi lucrat în domeniu (râde, n.r.)“, a mărturisit Inna, într-un interviu pentru unica.ro.
Întrebată ce și-ar fi dorit să facă dacă nu și-ar fi urmat visul legat de muzică, bruneta a dezvăluit că i-ar fi plăcut foarte mult să fie fotograf sau chiar make-up artist.
„Mi-ar fi plăcut tot în zona artistică – fotograf, poate chiar şi make-up artist, dar şi să dublez vocea unor personaje din desene animate“, a mai spus ea.
Recent, vedeta s-a confesat fanilor pe rețelele sociale, povestindu-le acestora despre un eveniment mai puțin plăcut din viața ei, când a fost chiar la un pas de moarte. Totul s-a întâmplat când avea doar 4 ani, iar câțiva prieteni au împins-o, în joacă, într-o piscină. La acel moment artista nu știa să înoate, însă, ajunsă la fundul apei, s-a văzut nevoită să învețe pentru a se salva.
„La 4 ani se întâmpla asta. M-au împins în apă și a trebuit să învăț să înot! Am început să înot pe la fundul apei, nu știu de ce mi s-a părut mai ușor, mai ieșeam din când în când să iau aer“, a declarat frumoasa brunetă.