Ce a făcut Ianis Hagi imediat după meciul cu Islanda: „E o chestiune personală şi privată”

Fanii echipei naționale așteaptă mai mult de la Ianis Hagi, starul lui Glasgow Rangers

România a pierdut unul dintre cele mai importante meciuri pe care le-a disputat în ultimii ani. A fost 1-2 la Reykjavik, în fața Islandei, și astfel s-a ratat orice șansă de calificare la Euro 2020 (n.r. – competiție care își păstrează denumirea inițială, deși a fost mutată în 2021, din cauza pandemiei de coronavirus). Ianis Hagi a intrat imediat după pauză, dar nu a reușit să schimbe soarta partidei. România era condusă cu 2-0, dar a marcat un singur gol în partea secundă. Prin Alex Maxim, cel care a transformat o lovitură de pedeapsă.

Ianis Hagi a preferat să nu dezvăluie ce i-a spus tatăl său despre înfrângerea din Islanda

Ianis Hagi a dezvăluit că a vorbit cu tatăl său după înfrângerea cu Islanda. Dar nu a vrut să precizeze ce i-a transmis cel mai mare fotbalist român despre eșecul acestei generații. „Cred că în Islanda toţi ne-am dorit să câştigăm, pur şi simplu a fost un meci slab. Aşa cum toţi discutăm cu familia, iar cei mai mari cu soţiile, am discutat cu familia mea. Dar asta este o chestiune personală şi privată”, a declarat Ianis Hagi la conferința de presă premergătoare partidei cu Norvegia.

După eșecul din Islanda, „tricolorii” se pot revanșa duminică, împotriva unei alte selecționate nordice. La Oslo, contra Norvegiei, în Liga Națiunilor. România a început foarte bine în Liga Națiunilor, cu patru puncte din primele două partide. Și este pe primul loc în grupă. Ianis speră ca Liga Națiunilor să fie un pas spre Campionatul Mondial din 2022.

„Eu am spus mereu că intru în teren să dau tot, să fac diferenţa ca şi număr 10 şi aşa voi face în fiecare zi. Am reuşit să am experienţa unui turneu final la echipa de tineret, sentimentul este incredibil, am venit cu aceeaşi mentalitate şi la seniori, doar cu gândul de a câştiga şi de a ajunge la turneu final, de Euro sau Mondial”, a mai spus Ianis.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI