Cornel Galeș a decedat pe 1 decembrie, cu câteva zile în urmă, când se afla într-un autoturism ce a fost implicat într-un grav accident rutier, în Spania. Cea care a fost sunată cu privire la moartea fulgerătoare a bărbatului pe care-l știa bine, departe de casă, a fost nașa de cununie a acestuia și a Ilenei Ciuculete. Cântăreța de muzică populară a avut o relație specială cu Doina Belu și se pare că și Cornel Galeș a păstrat legătura cu femeia, chiar și la doi ani de la moartea artistei.
Fostul soț al regretatei cântărețe Ileana Ciuculete avea vârsta de 60 de ani. Cornel Galeș a suferit foarte mult după dispariția în urma unei boli a artistei, aceasta fiind diagnosticată cu o maladie cumplită, care a răpus-o pe data de 14 martie 2017. Artista a fost înmormântată la Cimitirul Străuleşti, din Capitală, acolo unde se pare că va fi condus pe ultimul drum și fostul impresar. Cei doi au avut o poveste de dragoste de mai bine de două decenii, iar recent au ieșit la iveală detalii din drama de familie a acestora.
La o foarte scurtă perioadă de la moartea artistei s-a aflat ce făcuse Cornel Galeș, pe atunci, cu rochia fostei sale soții pe care tocmai o îngropase. Silvana Rîciu a dezvăluit întregul adevăr și se pare că aceasta a avut o relație deosebită cu artista de muzică populară, fiind prietene. În prezent, cea care s-a ocupat de procedurile necesare ca trupul lui Cornel Galeș să poată fi adus în țară a fost Viviana, cea cu care avusese o relație.
“Am primit un dar de suflet, o rochiță a Ilenei Ciuculete, un dar pe care îl voi păstra cu sfințenie toată viața mea. Ileana a fost de atâtea ori în emisiunile prezentate de mine de mulți ani încoace încât acest dar nu are cum să nu-mi fie foarte drag. Îi mulțumesc lui Cornel Galeș, soțul artistei că s-a gândit și la mine! Abia am ajuns acasă și am și îmbracăt rochița.
M-am simțit astfel mai aproape de Ileana. Acum, după pomana de 40 de zile, sufletul ei s-a ridicat la cer și sunt convinsă că de acolo de sus ne privește cu drag pe toți cei care am pretuiț-o”, spunea Silvana Râciu, în urmă cu doi ani, potrivit wowbiz.ro.