Despre neașteptata demisie a lui Dan Negru de la Antena 1 s-a tot scris, zilele acestea. Ba chiar au apărut și câteva bancuri amuzante, pe Internet. S-a spus până și că șefii de la Kanal D l-ar fi atras cu un salariu uriaș, de nerefuzat, de peste 25.000 de euro, dar și cu un bolid de lux. Despre toate aceste știri, unele de-a dreptul exagerate, Dan Negru ne-a vorbit în exclusivitate pentru playtech.ro.
Interesantă a fost însă ultima lui discuție, din dimineața transferului, cu membrii familiei lui Dan Voiculescu, care patronează trustul Intact, unde el și-a câștigat titulatura de ”Rege al audiențelor”. Vă invităm la un interviu sincer, despre ”transferul anului” în televiziune. De ce a ales, totuși, Dan Negru să demisioneze? Am primit un răspuns aparent simplu, care însă lasă loc de multe interpretări: ”Simțeam că ruginesc!”
Dan Negru: Din bătălia Negru vs Negru pot să câștige doar telespectatorii. Sunt convins că vor mai exista proiecte redifuzate și nu mă deranjează cu nimic, e câștigul publicului de a vedea proiecte care nu se uzează în timp. Am și un secret legat de asta: întotdeauna când construiesc un show tv mă gândesc la valoarea lui ca redifuzare, pentru că îmi doresc ca el să fie un evergreen.
Și, apoi, dintr-o redifuzare uneori câștigă toată lumea și mai ales câștigă televiziunea pentru că proiectul e deja plătit și astfel tot ce vine în plus e un câștig. Dacă se redifuzează ”Next Star” înseamnă că a fost un hit. „Te pui cu Blondele” s-a redifuzat vreo 4 ani. „Șerifi de România”, un format pe care l-am scris împreună cu colega mea Mădălina Mija, s-a redifuzat 3 ani.
Am avut formate care s-au reluat mulți ani. Înseamnă că au plăcut publicului. Există formate care au succes și în difuzare și în redifuzare cum e „Next Star”, după cum există formate care nu au succes în redifuzare, cum e „Asia Express”.
Dan Negru: Se vorbește mult despre bani și nu o dată am cerut să facem publice sumele pentru care lucrăm și care nu sunt deloc atât de pompoase. Ar fi mult mai corect și eu chiar nu înțeleg secretomania banilor câștigați în showbiz.
Ca o confidență, pot să spun că acum câțiva ani am negociat cu TVR să prezint „Cerbul de Aur”, împreună cu Mihaela Răduleascu, și singura mea cerința, înainte de a negocia onorariul, a fost să mi se permită să fac public acel onorariu, oricare ar fi el.
TVR nu a avut nimic împotrivă si m-a bucurat asta. Din nefericire, pandemia a oprit proiectul ”Cerbul de Aur”, că altfel aș fi făcut public onorariul. Dar găina cu ouă de aur din showbiz și din televiziune încă cotcodăcește.
Dan Negru: 21 de ani de lider nu e o performanță de lepădat și cred că, fizic cel puțin, va fi greu egalabilă. Nu are nicio legătură programul de Revelion sau alte proiecte tv cu venirea la Kanal D. Motivul real e că simțeam că am ajuns la 50 de ani și totul devenea previzibil în viața mea profesională.
Totul era pe vertical, mai faceam un „Next Star”, mai făceam niște „Legende”, mai făceam un Revelion și treceau anii. Rugineam. E adevărat, rugineam plăcut, într-un garaj frumos unde eram bine întreținut dar totuși rugineam. Așa că, adevăratul motiv al acestui transfer e plafonarea, simțeam că mi-am atins limita, că nici nu pot să cobor, dar nici sa urc. Deveneam același…
Dan Negru: Văd o presiune uriașă deja pe ideea de Revelion la Kanal D, dar, sincer, nici măcar nu am discutat subiectul ăsta cu șefii mei. Nu a fost miza acestui transfer si am apreciat mult asta. Viziunea șefilor din Kanal D e pe termen lung cu proiecte generoase de televiziune.
Dan Negru: Toți șefii mei, din toate timpurile, fie că sunt de la TVR, Antena 1, Kanal D sau de la Prime TV, din Chișinău, pot confirma că negocierea financiară nu a durat niciodată mai mult de 5-10 minute.
M-aș bucura ca cineva să le ia interviu și să-i întrebe cum îmi negociez eu contractele financiare și cum negocierea aia nu durează mai mult de 10 minute, dar negocierea pe formate si producții durează câteva săptămâni sau luni.
Asta e tot ce contează, ce producții arăți la tv. Degeaba primești bani și show-urile nu funcționează. Ar fi o afacere păguboasă.
Dan Negru: Da, am vorbit la telefon cu membrii familiei lui Dan Voiculescu chiar în dimineața în care s-a făcut oficial anunțul si discuția a fost elegantă și amicală, așa cum și despărțirea mea de compania patronată de familia Voiculescu a fost elegantă și onorabilă.
Firește că știau din timp de acest transfer. Și unii și alții iubim televiziunea și asta e tot ce contează. Le-am spus că nu o să arunc niciodată cu pietre în fântâna de unde am băut apă. Dar, cunoscându-mă de atâția ani, cred că știau asta.
Dan Negru: În golden age-ul televiziunii eu am prins audiențe uriașe. Nu online e cel care a omorât televiziunea, ci bunăstarea. Cu cât un popor e mai bogat, cu atât se uită mai puțin la televizor și iese mai mult la restaurante, în vacanțe…Bunăstarea unui popor se vede la aparatele electrocasnice: televizor și frigider.
Dan Negru: Soția mea e medic stomatolog și nu are treabă cu lumea televiziunii dar firește că ne-am consultat. Codruța își dorește cel mai mult să mă simt bine în meseria mea. Copiii știu că tata și-a schimbat locul de muncă de la colegii de clasă care au citit asta prin presă. Dara și Bogdan sunt generația online și își folosesc televizorul ca să se uite la canalele lor de YouTube .
Dan Negru: Zilele acestea suntem în ședințe legate de aceste proiecte și răspund la acest interviu în pauza unei astfel de ședințe. În curând, Kanal D va face anunțurile oficiale.
De un lucru sunt sigur: știu ce NU voi face la Kanal D, în emisiunile mele: NU-i voi face pe proști celebri. Știu că asta face televiziunea în general, dar eu voi fi anti-trend. Nu-i voi face pe proști celebri.
Dan Negru: E mult spus afaceri. Am câteva cărămizi care-mi permit să trăiesc. Atât…