Ce a apărut pe site-ul UEFA despre Ianis Hagi, după evoluția de la Euro U21. Nici tatălui său nu i-a venit să creadă
Prestațiile tricolorilor la Campionatul European U21 au avut ecou în presa internațională. Jurnaliștii din Franța și din Marea Britanie au scris despre performanțele puștilor antrenați de Mirel Rădoi, iar pe contul oficial de Facebook al UEFA a fost postat un mesaj care elogiază evoluția lui Ianis Hagi de la acest turneu.
Ianis Hagi, apreciat de UEFA
Ianis Hagi a marcat de două ori în partidele din grupa C la Euro 2019 U21, primul gol în partida cu Croația, încheiată cu scorul de 4-1, iar cel de-al doilea în meciul cu Anglia, terminat cu victoria tricolorilor, scor 4-2. Ianis a jucat bine și contra Franței, reușind să pună în dificultate jucătorii adverși și să creeze câteva faze memorabile.
După meciul de luni, în urma căruia România U21 s-a calificat în semifinale, pe contul de Facebook al UEFA a fost postat un videoclip în care Hagi reușește o pasă foarte bună în adâncime. „Ce jucători ați descoperit la Euro U21? Această pasă dată de Ianis Hagi”, este mesajul care însoțește videoclipul.
„E exact ca tatăl lui. Frumos”, a comentat un suporter, în timp ce altul a scris „Hagi, Pușcaș, Man, Coman … continuați să produceți mici artificii, ne place spectacolul.”
Ianis Hagi este cotat în prezent la 6 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt. El a jucat în 94 de partide pentru Viitorul Constanța, a marcat 24 de goluri și a dat 14 pase de gol. A mai jucat 17 partide pentru Fiorentina Primavera (7 goluri, 3 pase de gol) și 2 meciuri pentru Fiorentina. La echipa națională de tineret are 14 selecții și 4 goluri. De asemenea, Ianis a mai jucat la România U17 (5 meciuri), U18 (1 meci), U19 (3 meciuri, 3 goluri), dar și la prima reprezentativă (5 partide).
Fiul lui Gică Hagi a fost elogiat de UEFA și în urmă cu o săptămână, când pe site-ul oficial a fost postată o poză cu Ianis în timp ce se bucură după golul contra Croației. „Like father, like son”, a scris atunci UEFA.