Lacrimi și strigăte de durere, astăzi, în casa lui Laurențiu Duduianu, cunoscut în lumea interlopă ca Ciprian Pian. Familia îl conduce pe ultimul drum pe bărbatul care a murit la doar 35 de ani, în închisoare, în urma unor probleme cardiace. Curtea și strada unde locuia tânărul s-a umplut de familia și prietenii care își iau rămas bun de la el.
Curtea lui Ciprian Pian a devenit neîncăpătoare. Sute de oameni, familie și prieteni, au venit să îl conducă pe ultimul drum. S-a stins în mod tragic la închisoare, cu doar câteva săptămâni înainte să fie pus în libertate. Acum, familia sa a comandat afișe imense cu cel care a fost Ciprian Pian, care au fost puse chiar pe fațata casei impunătoare.
La căpătâiul său sunt și mulți artiști din lumea manelelor, care au venit să își prezinte un ultim omagiu. Printre ei, Costel Biju a fost fotografiat prăbușit pur și simplu pe scările de la intrarea în vilă. Pare că nici lui nu îi vine să creadă că Ciprian Pian nu mai este.
Ciprian Pian, fratele mai mic al lui Emi Pian, a murit în noaptea de 6 spre 7 iunie, în Penitenciarul Jilava, acolo unde era încarcerat pentru o pedeapsă de 3 ani și 3 luni. Cauza decesului a fost un infarct, iar vestea i-a luat prin surprindere atât pe membrii familiei, cât și pe cei din anturajul său.
Trupul neînsuflețit al lui Ciprian Pian a fost adus acasă în urmă cu câteva zile, iar sute de oameni au trecut pragul casei familiei Duduianu pentru a-l plânge. Înmormântarea, programată inițial la ora 12:00, a fost amânată pentru ora 14:00, însă nici așa nu a decurs fără probleme. De la primele ore ale dimineții, atmosfera a fost tensionată, iar forțele de ordine au fost chemate în repetate rânduri pentru a preveni eventuale conflicte.
Durerea pierderii a fost greu de suportat pentru familia îndoliată. Fiica lui Ciprian, Francesca, a fost copleșită de emoție. După ce și-a strigat durerea, adolescenta a leșinat, moment ce a adăugat un plus de dramatism ceremoniei.
Înmormântarea a fost organizată în cele mai mici detalii, reflectând stilul de viață ostentativ al celui decedat. Ceremonia a fost coordonată de Gabriela Lucuțar, cunoscută pentru serviciile funerare luxoase pe care le oferă. Supranumită „Regina Întunericului”, aceasta s-a asigurat că întreaga desfășurare a evenimentului a fost una impunătoare.