Ce a ajuns să facă în SUA Cătălina Toma, la 44 de ani. Înfățișarea artistei te va lăsa fără cuvinte

Ce a ajuns să facă în SUA Cătălina Toma, la 44 de ani. Înfățișarea artistei te va lăsa fără cuvinte
Cu ce se ocupă Cătălina Toma în SUA?

Cu ce se ocupă acum Cătălina Toma, una din cele mai excentrice artiste pe care le-a avut România. Cum arată aceasta la 44 de ani și cum și-a pus amprenta în SUA?

Cu ce se ocupă Cătălina Toma?

Cătălina Toma, fosta regină R&B, a plecat din România ca să cucerească Statele Unite ale Americii. Solista va rămâne în istorie datorită stilului său extravagant și a personalității aparte. Piesele „Tovarăşii tăi”, „Îmi fac de cap” şi „Poveste fără sfârşit” vor rămâne în amintirea românilor drept melodiile care le-au făcut petrecerile mai frumoase. Deși anii au trecut, solista a rămas neschimbată. Cei care o urmăresc pe rețelele de socializare au văzut că parcă întinerește. Aceasta a doptă aceeași coafură și profită de imaginea impresionantă cu care a ieșit mereu în evidență în noul drum ales, tot în vizorul publicului. Cătălina s-a stabilit de puțin peste 15 ani în America și a continuat în domeniul muzicii.

Cătălina Toma a rămas neschimbată
Cătălina Toma a rămas neschimbată

„Am rămas acelaşi artist, doar că am mai adăugat câteva atribute artistice precum, fotografia, desenul, designul şi cântatul la pian. Am plecat din ţară pentru că mi-am dorit o viaţă mai bună; atunci când am constatat că în România talentul meu nu a mai fost apreciat (prin urmare, a interferat şi cu stilul meu de viaţă), mi-am spus că e timpul să îmi creez oportunităţi noi şi că, doar încercând un alt climat artistic şi cultural, pot creşte şi ca persoană nu doar ca artist. Mi-am dorit dintotdeauna o carieră internaţională deoarece, am ştiut că pot mai mult.”
Cătălina Toma (Sursa: click.ro)

„M-am focusat pe studiu”

Muzica rămâne pe locul 1, așa cum spune artista. Aceasta a lucrat la mai multe proiecte care nu s-au finalizat din motive politice, din păcate, dar are alte idei pe care să le lanseze pe piată și care de data asta vor ajunge la oameni. În timpul acesta, România nu a uitat-o, așa că există multe colaborări care o așteaptă în țara natală. Acum ar putea să vină în plus cu o experiență vastă în producție, pentru că în Los Angelez lucrează cu mulți producători americani de la care a furat puțin câte puțin.

„M-am focusat pe studiu la pian printre altele, dar şi pe partea de producţie despre care aş vrea să învăţ cât mai multe. Mi-am redescoperit o pasiune mai veche din copilărie desenul, care acum se conectează cu designul. Am citit ca de obicei, şi am încercat să învăţ lucruri noi despre producţia muzicală, mixaj şi mastering”
Cătălina Toma

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI