Rona Hartner a rămas șocată în urma veștilor auzite recent. Celebra cântăreață a aflat câteva amănunte neașteptate despre fostul soț chiar după ce cei doi au decis să o ia pe drumuri separate. Care a fost motivul real al despărțirii dintre artiști?
Rona Hartner este de o veselie icurabilă. Iată că pozitivismul ei ascunde multe cumpene. Fanii s-au emoționat cumplit când i-au descoperit ușor povestea de viață. Aceasta s-a iubit cu patos cu un artist străin alături de care a făcut-o pe singura sa fiică, ulterior s-a luptat cu o maladie grea, iar mai apoi a avut de trecut și peste mariajul eșuat alături de Herve Camilleri.
Toți îi vedeau extrem de fericiți și erau pentru unii chiar un model, motiv pentru care cei mai mulți au fost șocați să audă faptul că artiștii au decis să o ia pe drumuri separate. Cântăreața în vârstă de 49 de ani a anunțat în urmă cu mai bine de două luni și jumătate că se desparte de fostul soț alături de care spera să-și petreacă toată viața.
Actrița și fostul partener au revenit la sentimente mai bune în prezent, dar cu toate astea femeia consideră că divorțul este un pas absolut necesar. Iubirea lor nu s-a transofrmat în ură, subliniază vedeta de la noi care crede că separarea va fi una pe cât posibil de lină:
‘Va fi un divorț foarte frumos. Ne-am dat seama că ceva între noi n-a mers, dar că suntem două persoane extraordinare și că nu vrem deloc să ne gândim că iubirea se poate transforma în ură. Credem foarte tare că iubirea se poate transforma într-o foarte bună prietenie, complicitate.’
Cu toate că Rona nu a vrut să divulge cu adevărat motivele rupturii uriașe și venite parcă peste noapte, actrița a spus acum adevărul gol-goluț. Se pare că artistul mai este legat și în prezent de fosta soție.
“Dacă peste un an de zile se determină nulitatea în biserica catolică cu fosta nevastă și va fi cu adevărat liber sufletește, vedem ce se va mai întâmpla. La catolici nu se face nulitatea căsătoriei decât după ani și ani de zile.
Ăsta a fost cel mai mare conflict între noi. El, practic, cu sufletul era încă legat de fosta nevastă. De aceea și eu simt că trebuie să divorțăm ca să închidem o poartă a ceva ce n-a mers și acum, Dumnezeu cu mila, vom vedea”
Rona Hartner (Sursa: Antena Stars)