La Iași, o femeie a venit la spital cu dureri de burtă, dar s-a ales cu un copil! Cum de nu a realizat că avea de fapt o sarcină și ce susțin medicii în urma acestui caz? Care este motivul bizar în urma căruia femeia nu avea idee de ce este însărcinată?
O femeie în vârstă de 37 de ani, din comuna Răducăneni, aflată în județul Iași, a fost adusă în Unitatea de Primire Urgență a Spitalului ”Sf. Spiridon”. În timpul nopții de luni spre marți (3-4 februarie), medicii au asistat la o naștere surpriză. Femeia a fost adusă la spital deoarece prezenta dureri în zona abdominală, dar aceasta nu știa însă că era vorba de o sarcină, potrivit adevărul.ro
Femeia nu mai avea menstruație de doi ani și a crezut ca a intrat în menopauză, fără să își dea seama că este însărcinată, potrivit celor reprezentanți de la UPU SMURD Iași. Femeia a avut anterior încă două nașteri, aceasta a născut pe cale naturală când a ajuns spital. Bebelușul surpriză un băiețel de aproximativ 1,800 de grame, prematur din punctul de vedere al medicilor, după calculul lor având 34-35 săptămâni. Scorul dat de ei a fost Apgar 10, declară Diana Cimpoeșcu, coordonator UPU SMURD Iași. Mama și bebelușul au fost transportați la Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iași.
În jurul datei când ar trebui să apară perioada lunară, multe teste de sarcină pe care le faci acasă susțin că ar trebui să detecteze sarcina din prima zi de întârziere sau chiar dinaintea întârzierii. Dar, dacă nu ești sigură de rezultatul testului, poți să îl refaci din nou după două-trei zile.
Când ajungi la sângerarea de implantare, acesta este printre primele simptome de sarcină, dar nu apare însă la toate femeile. Atenție, această sângerare poate fi confundată de multe ori cu cea de menstruație timpurie! Ea poate fi descoperită ușor, identificată după cele 4 caracteristici ale sale: momentul apariției, caracterul sângerării, culoarea și durata sângerării.