S-a aflat cauza hemoragiei suferite de actrița Draga Olteanu Matei, din cauza căreia a ajuns în stare critică la spital. Actrița a ajuns în comă la spitalul de urgențe din Iași, iar medicii au stabilit că motivul este o hemoragie internă puternică.
Medicii au anunțat care este cauza hemoragiei suferite de Draga Olteanu Matei. Actrița în vârstă de 87 de ani a ajuns la spital, vineri seară, mai mult moartă decât vie. Medicii care au tratat-o au constatat că actrița avea o puternică hemoragie internă cauzată, se pare, de un medicamet pe care actrița îl lua pentru inimă.
Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iaşi, a spus că cea mai probabilă cauză a hemoragiei digestive superioare suferite de marea actriţă Draga Olteanu Matei, a fost tratamentul anticoagulant care i-a fost prescris și pe care îl ia de mai mult timp pentru o afecţiune a inimii. De asemenea, mdicul a adăugat că actriţei i-a fost efectuat testul pentru coronavirus, iar acum sunt aşteptate rezultatele, în cursul zilei de astăzi.
”S-a luat un test, aşa cum se ia pentru toţi pacienţii care se internează în orice clinică a spitalului, dar ceea ce contează este în primul rând terapia de urgenţă, în acest caz trasfuzia de sânge, tot tratamentul pentru o hemoragie digestivă superioară.
Rezultatul va veni în cursul zilei de astăzi. Nu erau semne şi simptome care să ne ducă cu gândul la o infecţie SARS-CoV-2, dar oricum este în zona tampon a clinicii de terapie intensivă pentru că aşa sunt trataţi toţi pacienţii, până la venirea testului. Se face intervenţia chirurgicală, intervenţia endoscopică, orice intervenţie are nevoie pacientul, dar evident cu păstrarea tuturor precauţiilor, până la venirea testului negativ, sperăm”, a declarat Diana Cimpoeșu.
Din nefericire, Draga Olteanu Matei nu a depășit încă situația critică. ”Perioada critică, ţinând cont că este vorba despre un pacient vârsnic, cu afecţiuni cardiovasculare, gastrointestinale, continuă să fie şi orele şi zilele următoare. Sunt foarte importante. Acum este sedată, este sub ventilaţie invazivă care necesită sedare şi anestezie generală, pentru confortul pacientului.
Ce a fost important este stabilizarea hemodinamică, pentru că un şoc hemoragic dă o modificare hemodinamică extrem de importantă. Este foarte important ca pacientul să beneficieze de tot ce este terapie, oxigen, sânge, intervenţie endoscopică şi toate se fac într-o stare specială, aşa cum sunt aproape toţi pacienţii în terapie intensivă. Pentru toţi pacienţii care ajung în şoc hemoragic este la fel de serioasă intervenţia, nu a fost diferită în cazul acestei paciente”, a completat Diana Cimpoeşu.