Paștele este cea mai importantă sărbătoare pentru creștini. Această perioadă vine cu multe restricții alimentare, dar și cu schimbări spirituale. Vremurile s-au schimbat, iar mulți dintre ei nu mai respectă datinile sau aleg totuși să nu țină postul. Există și varianta în care câțiva dintre ei să aibă două zile de post pe săptămână, iar în restul timpului să mănânce de dulce. Un studiu recent arată câți dintre români au ales să țină în zilele noastre postul sfânt.
Mulți dintre români s-au îndepărtat de credință ori câțiva nu mai consideră că sunt necesare astfel de sacrificii precum postul sau mersul la biserică frecvent pentru a ține legătura specială cu sfinții la care se roagă.
Un studiu realizat recent arată că 25% dintre români obișnuiesc să postească miercuri și vineri în timp ce doar 1 și 10 români țin postul ca la carte.
De asemenea, doar 15% din ei respectă postul în ultima săptămână a acestuia, arată Reveal Marketing Research. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani respectă postul în mare măsură, peste 55% din ei intrând în categoria celor care postesc.
În timpul acesta, persoanele de peste 45 de ani țin post în proporție de 47%. În topul alimentelor consumate pe perioada aceasta se află mâncarea gătită, salatele de crudități și fructele, măslinele și pateul vegetal.
Cele mai puțin consumate sunt quinoa, tofu și lapte vegetal. Mai mult decât atât, 1 din 3 români care țin post consumă și produse pe bază de soia, semințe sau nuci/migdale. 12% din români preferă în general dietele fără carne, iar un sfert dintre aceștia se declară vegetarieni.
Cel mai mare procent în rândul oamenilor care preferă dietele fără carne îl au tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, care sunt deschiși către o nouă tendință alimentară.
Aici regăsim și persoanele de peste 55 de ani care abordează stilul acesta alimentar pentru menținerea unui stil de viață sănătos, de obicei la recomandarea medicului.
Credincioșii nu mănâncă alimente de dulce timp de 40 de zile. Aici este vorba despre: carne, ouă, lapte, brânză, etc. Trupul se purifică astfel printr-un regim, dar și prin rugăciune și gânduri bune.
De asemenea, nu se mănâncă pește în zilele fără dezlegare, este interzis fumatul și alcoolul. În perioada postului sfânt oamenii trebuie să facă lucruri bune și să îi ajute pe cei în nevoie. De asemenea, obiceiurile de acum trebuie să se întindă pe toată viața.