06 dec. 2021 | 21:10

Câți elevi au fost testați pozitiv în prima zi cu teste rapide în școli. Mare atenție!

News
Câți elevi au fost testați pozitiv în prima zi cu teste rapide în școli. Mare atenție!
Câți elevi au fost testați pozitiv în prima zi cu teste rapide în școli

Câți elevi au fost testați pozitiv în prima zi cu teste rapide în școli. Au apărut și primele informații în ce privește funcționarea școlilor și grădinițelor, potrivit raportărilor inspectoratelor școlare județene. Ministerul Educației a dat un comunicat de presă în care a prezentat situația la nivel național.

Câți elevi au fost testați pozitiv în prima zi cu teste rapide în școli

Potrivit comunicatului de presă emis de către Ministerul Educației, luni, 6 decembrie 2021, la nivel național, 17.677 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate, dintr-un total de 17.915, au funcționat cu prezență fizică, incluzând și unitățile conexe. Prin urmare, peste 99% din numărul total de elevi și preșcolari pot fi prezenți fizic la cursuri.

De asemenea, un număr de 238 de unități de învățământ continuă cursurile în sistem online, cele mai multe fiind în județele Bihor (52), Arad (36) și Hunedoara (20).

În comunicatul de presă menționat, Ministerul Educației mai spune că în 13.728 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate, procentul de vaccinare în rândul personalului angajat este de cel puțin 60%, în 2.697 dintre acestea procentul de vaccinare fiind de 100%.

În ce privește elevii, s-au vaccinat 437.800 de elevi (130.000 de elevi în categoria de vârstă 12-15 ani, respectiv 307.800 de elevi cu vârsta peste 16 ani), număr echivalent cu peste 35% din numărul total al elevilor eligibili pentru vaccinare.

De asemenea, conducerea a 16.956 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate a decis ca testele rapide antigen noninvazive, efectuate din proba de salivă să fie administrate la domiciliu. Însă în 216 unități de învățământ testele se vor administra la școală, iar în cazul a 467 de unități de învățământ vor fi administrate fie la domiciliu, fie la școală, diferențiat, pe niveluri de studiu.

Vineri, 3 decembrie 1.831 de elevi/preșcolari (circa 0,6/1.000) și 499 de angajați erau infectați cu Covid-19 (circa 1,8/1.000). Bilanțul pentru ziua de azi, 6 decembrie, indică că până la ora 19:00, în urma utilizării testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă, s-au fost raportat 86 de cazuri detectate pozitiv.

De menționat este că procedura de administrare a acestor teste rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă poate fi consultată și pe site-ul Ministerul Educației.

Bilanț coronavirus 6 decembrie 2021

Până azi, 6 decembrie, pe teritoriul României s-au înregistrat 1.786.839 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19). De asemenea, 1.703.284 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore s-au fost înregistrat 803 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Până azi, 57.153 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au murit. În intervalul 05.12.2021 (10:00) – 06.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 54 de decese.

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Momentul în care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod. Care e semnificația acestei acțiuni militare
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Exclusiv. Iubita lui Bromania, iritată în plină stradă. Cum a fost surprinsă Fabiola
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Atenție la BOLILE GRAVE, ASCUNSE! SERVICII GRATUITE. Anunțul CNAS
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro