Dacă e sărbătoare, concert să fie și bani să se dea! Mai exact, cu ocazia zilelor Sectorului 4 al Capitalei, autoritățile au pregătit în datele de 28, 29 și 30 iunie un târg cu ateliere și jocuri pentru copii, bunătăți tradiționale, dar și concerte, pentru ca oamenii veniți să cumpere ce poftesc, dar să aibă și fundal sonor…și încă ce fundal sonor.
Așadar, pe scena amplasată în Parcul Lumea Copiilor vor urca Inna, Delia, Carla’s Dreams, Antonia, Loredana și mulți alți artiști renumiți. De menționat este că efortul cântăreților va fi plătit, desigur, iar la sumă se adauge și un bonus, căci primăria edilului Daniel Băluță a oferit sume peste cele pe care vedetele le cer în mod normal. Potrivit libertatea.ro, Primăria Sectorului 4 este pusă pe cheltuieli mari.
Autoritățile au pregătit în zilele de 28, 29 și 30 iunie un târg cu ateliere și jocuri pentru copii, bunătăți tradiționale și concerte
Printre cei care au spart gheața și vor ridica o sumă impresionantă se află și comediantul Dan Badea. Unul dintre cei doi prezentatori ai show-ului iUmor va fi mai bogat cu 6.500 de euro. Făcând o paralelă, Răzvan și Dani sau Buzdugan și Morar cer 1.500 de euro de persoană pentru un astfel de eveniment, Cătălin Măruță cere un onorariu de 2.000 de euro, Dan Negru unul de 1.500 de euro și Andi Moisescu unul de 3.000 de euro.
Lista de plăți a fost emisă pe 22 mai
De regulă, Smiley cere 12.000 de euro pe reprezentație, iar de această dată va încasa circa 13.100. De asemenea, și Carla’s Dreams va primi de la 12.500 la 15.000 de euro. Cel care va lua mai puțin cu 1.000 de euro decât în mod normal va fi Alex Velea, însă nu are de ce să se îngrijoreze, căci iubita sa, Antonia, va încasa aceeași sumă ca de obicei, 5.000 de euro.