26 mart. 2025 | 15:31

Câţi bani câştigă Ioana Grama pe internet. Este pe locul al treilea în România, tocmai a dat 185.000 de euro pe un teren

Monden
Câţi bani câştigă Ioana Grama pe internet. Este pe locul al treilea în România, tocmai a dat 185.000 de euro pe un teren
Foto: Facebook

Ioana Grama este unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi din țară, dar și printre cei mai de succes. Creatoarea de conținut, care ar ocupa un loc impresionant în topul veniturilor obținute de vedetele din mediul online autohton, tocmai și-a cumpărat un teren pentru care a plătit 185.000 de euro.

Câţi bani câştigă Ioana Grama

Creatoarea de conținut ar ocupa locul al treilea în clasamentul veniturilor, cu o cifră de afaceri ce s-ar ridica în jurul valorii de 500.000 de euro. Bruneta este depășită doar de Selly, cu o cifră de afaceri de 600.000 de euro, și de Dorian Popa, care ar avea aproximativ 670.000 de euro, ca cifră de afaceri.

„Natura a fost mereu refugiul meu, locul unde găsesc liniștea de care are nevoie sufletul meu. Iar Beliș… Beliș are un loc special în inima mea. Aici, între munți și lac, simt cum timpul încetinește, cum gândurile se așază și cum sufletul meu se umple de pace. De ani de zile visez la o cabană în mijlocul naturii, iar acum doua săptămâni mi-am îndeplinit visul. Am cumpărat cel mai frumos teren, chiar în fața lacului, doar pentru mine si Ayana”, a scris Ioana Grama, pe o platformă de social media.

Ioana Grama a anunțat recent că a achiziționat un teren situat pe malul lacului Beliș, o locație pitorească din județul Cluj. Influencerița își propune să construiască o cabană unde să se bucure de momente speciale alături de fiica sa, Ayana.

ioana grama

Foto: Instagram

„Eu l-am luat, pe banii mei, 185.000 de euro a costat acest teren”

După vestea achiziției, au apărut numeroase întrebări legate de costul terenului și sursa finanțării. Ioana Grama a clarificat că a cumpărat parcela din fonduri proprii, plătind suma de 185.000 de euro, după ce iubitul ei a negociat cu vânzătorul. Într-un ton ironic, aceasta a întrebat-o pe o urmăritoare unde ar putea găsi un bărbat dispus să îi facă un cadou de sute de mii de euro.

„Ador acești oameni care cred în 2025 că o femeie nu poate să facă nimic fără un bărbat. Eu l-am luat, pe banii mei, 185.000 de euro a costat acest teren, negociat de iubitul meu. Iubitul meu l-a găsit, eu l-am plătit. Vreau să-mi arăți și mie unde e bărbatul ăla, unde e fraierul ăsta de bărbat care îi dă unei femei sute de mii, zeci de mii de euro. Ia să-ți cumperi un teren, ia de la mine cadou. Vreau să întâlnesc și eu bărbatul ăsta care face cadouri nebune. Unde sunt bărbații ăștia despre care vorbiți? Mă tot uit după ei și nu îi văd. Doar reveniți-vă puțin că o bucată de teren nu este 10.000 de euro”, a spus Ioana Grama pe rețelele de socializare.